Proiectul „Revitalizare zona urbană Nord”, depus de Primăria Râmnicului la ADR Sud-Vest Oltenia, a fost admis la finanțare

Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a transmis joi Primăriei Râmnicului o scrisoare prin care informează că proiectul „Revitalizare zona urbană Nord”, depus de Municipalitate în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021 – 2027, a trecut de etapa tehnico-financiară și a obținut 86 de puncte, ceea ce îl trimite în etapa semnării contractului de finanțare. Proiectul în valoare de peste […]

Read more

FOTO: Femeie transportată la spital, în urma unui accident în Rm. Vâlcea

Accident în Râmnicu Vâlcea, pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, joi, 23 mai 2024, unde a avut loc o coliziune între două autoturisme conduse de două femei. În urma impactului, a rezultat rănirea uneia dintre acestea, în vârstă de 42 de ani, victima fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cele două femei au fost testate cu […]

Read more

VIDEO: Lucrări punctuale pentru redeschiderea DRUMULUI OASELOR!

Joi, 23 mai 2024, a avut loc la Consiliul Județean Vâlcea o întâlnire de lucru pe tema redeschiderii DRUMULUI OASELOR, un drum deosebit de important pentru vâlceni, fiindcă nu vom mai aștepta deschiderea axelor de finanțare europeană pentru reabilitarea și repunerea lui în circulație. Este vorba despre DJ 676 E, care pleacă din Berbeşti, trece prin Copăceni, Cernişoara și ajunge […]

Read more

Extinderea și modernizarea sistemului de apă și canalizare, prioritare pentru Scundu

Un proiect important pentru comunitate este reabilitarea sistemului de apă și canalizare și extinderea acestuia, pentru care se vor atrage fonduri europene prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). În opinia primarului Mihai Blejan este crucial să se modernizeze infrastructura de apă și canalizare pentru a asigura accesul la servicii de calitate în întreaga comună. Actualul sistem de apă […]

Read more

Primăria Râmnicului a pregătit o zi plină în Scuarul Mircea cel Bătrân: sâmbătă, 25 mai – sport, concursuri, dans și muzică la Festivalul Bucurie în Mișcare și la Ziua Elevilor Vâlceni

Sub egida Primăriei Municipiului, sâmbătă, 25 mai, în Scuarul Mircea cel Bătrân vor fi organizate două evenimente dedicate tinerilor din Râmnic, dar nu numai lor. Deschiderea va fi făcută la ora 11.00 de Festivalul Bucurie în Mișcare, un program de promovare a sportului și a mișcării în comunitate, care integrează metode simple și idei de jocuri, menite să-i ajute pe […]

Read more

APAVIL întrerupe apa potabilă în comuna Mihăești joi, 23 mai 2024

Ca urmare a necesității executării lucrărilor de remediere a avariei de pe conducta de transport/distribuție apă potabilă PEHD D 500 mm, existentă în comuna Mihăești, strada Principala DN 64– zona Stupărei, în data de 23.05.2022, între orele 10.00 – 21.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în comuna Mihăești, spălătoria auto, strada Principală – 2 imobile, OMV-Petrom, […]

Read more

VIDEO: Șarpe scos de jandarmii vâlceni dintr-o locuință din Râmnicu Vâlcea

Jandarmii vâlceni au intervenit marți, 21 mai 2024, în urma unui apel de urgență la 112, prin care s-a solicitat ajutorul pentru îndepărtarea unui șarpe care a pătruns în baia unei case de pe strada Arinilor din municipiul Râmnicu Vâlcea. Echipajul de intervenție a ajuns rapid la fața locului și a reușit să extragă șarpele de aproximativ 1,5 metri în […]

Read more

FOTO: O femeie și-a pierdut viața, alta rănită într-un accident cu motocultorul

Accident cumplit miercuri, 22 mai a.c., pe DC105, în localitatea Frâncești, unde bărbat de 66 de ani, din localitatea Frâncești, în timp ce conducea un motocultor ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând în șanț. În urma impactului, au rezultat două victime, respectiv două femei, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar […]

Read more

Andrada Paraschivescu, confesiune și gânduri de viitor despre programul Erasmus+: “M-a îndrumat către viitor!”

“Mă numesc Paraschivescu Andrada, sunt elevă în clasa a X-a B, la Liceul Tehnologic Forestier, pe profilul „Resurse Naturale și Protecția Mediului”, și am fost implicată în proiectul Erasmus+ nr.2023-1-RO01-KA121-VET-000128117, implementat de școala noastră în anul școlar în curs, proiect de formare profesională obținut în baza acreditării 2020-1-RO01-KA120-VET-095315. Am participat într-un stagiu internațional, practica desfășurându-se în Portugalia, mai exact în […]

Read more

APAVIL angajează lăcătuș mecanic în cadrul Sectorului Călimănești, Brezoi

APAVIL scoate la concurs a unui post de lăcătuș mecanic în cadrul Sectorului Călimănești, Brezoi. Concursul constă în susținerea probei practice și a interviului pentru verificarea aptitudinilor și cunoștințelor profesionale pentru meseria de lăcătuș mecanic și se va desfășura în cadrul Sectorului Rețele Apă, situat în Rm. Vâlcea, str. Popa Șapcă nr.4, în data de 13.06.2024, ora 1000. Data limită […]

Read more

VIDEO: Urși observați în mai multe localități din Vâlcea

În perioada 19-21 mai 2024, Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea a primit 10 apeluri prin intermediul SNUAU 112, prin care era semnalată prezența unor urși în următoarele localități: Râmnicu Vâlcea (cartierul Goranu), Budești, Berislăvești, Perișani și Horezu. Jandarmii vâlceni au intervenit în trei cazuri pentru alungarea urșilor, iar în celelalte situații unde urșii nu mai erau prezenți la locurile […]

Read more

Proiect istoric semnat pentru Malaia!

Dezvoltarea comunei vâlcene Malaia continuă în ritm accelerat. Zilele trecute, primarul Puiu Dinculescu, le-a dat oamenilor o altă veste excelentă. “Da, avem vești bune de la Comuna Malaia. Am semnat contractul de execuție pentru un proiect foarte important pentru comunitatea locală. Este vorba despre Sistemul de Alimentare cu apă pentru Satul Malaia, proiect finanțat prin Programul Național Anghel Saligny. Lucrările […]

Read more

Contract important semnat pentru Bunești

Primarul comunei Bunești, Viorel Radi, a semnat un contract foarte important pentru comunitatea locală. Este vorba despre finanțarea prin Programul Național de Finanțare, Anghel Saligny. Astfel, proiectul inițiat datează din anul 019, cu finanțare din bugetul local, pentru aducerea gazelor naturale în comuna Bunești, se apropie de finalizare. “Acest proiect reprezentă un pas crucial pentru modernizarea localității noastre. Mulțumim pentru […]

Read more

Școala Gimnazială “Luca Solomon”, la ceas de sărbătoare

A fost sărbătoare în comuna vâlceană Vaideeni. Zilele trecute s-a sărbătorit cea de-a XXII-a aniversare a Zilei Școlii Gimnaziale “Luca Solomon”. Cu această ocazie s-a organizat Concursul Județean “Matematicienii Isteți” la care au participat elevi de la școlile din zonă, iubitori de matematică. Asistența s-a bucurat de prezența cadrelor didactice pensionare, a Ansamblului “Miorița” format din actuali și foști elevi, […]

Read more
1 153 154 155 156 157 1,366