Audienţe în fiecare săptămână la Primăria Râmnicului
Din dorinţa stabilirii unei cât mai strânse legături cu cetăţenii municipiului, una din primele decizii ale noii conduceri a Primăriei municipiului a fost instituirea unui program săptămânal de audienţe, după ce, în ultimii ani, aceste audienţe erau acordate o dată la fiecare două săptămâni.
Astfel, în fiecare miercuri dimineaţa, câte un reprezentant al Executivului local – primarul Mircia Gutău sau unul din viceprimari – vor fi la dispoziţia râmnicenilor pentru a-i ajuta să rezolve problemele cu care se confruntă. Prima sesiune de audienţe va fi ţinută de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, pe lista celor înscrişi pentru miercuri, 13 iulie, figurând 9 persoane.
Comunicat de presă Primăria Rm. Vâlcea