ATENŢIE, ŞOFERI! CITIŢI AICI PE CE DRUMURI NAŢIONALE VOR FI POLIŢIŞTII VÂLCENI ÎN ACESTE ZILE!

Polițiștii vâlceni vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în liniște și siguranță pe perioada minivacanței prilejuită de Sărbatoarea Adormirii Maicii Domnului.

În perioada 15 – 18 august a.c., 253 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, vor fi în stradă, zilnic, pe toată perioada minivacanței.
Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă, vor fi organizate zilnic 106 patrule de siguranţă publică, cele mai multe fiind auto.
Efectivele din teren vor acționa pentru siguranța cetățenilor care participă la evenimente sau manifestări religioase ori cultural-artistice și pentru supravegherea și fluidizarea traficului rutier pe principalele artere din județ, îndeosebi pe tronsoanele spre/dinspre staţiunile turistice.
În perioada de referinţă, în scopul reducerii riscului rutier, peste 40 de poliţişti rutieri vor acționa zilnic și vor folosi la capacitate şi cu eficienţă maximă, aparatura de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, inclusiv echipamentele de ultimă generație (dispozitivele TruCam), pe următoarele sectoare de drum:
D.N.7 – MILCOIU – SEACA
D.N.7 – CĂLIMĂNEȘTI – CÎINENI
D.N.7 – BREZOI
D.N. 7A – VOINEASA – MALAIA
D.N. 64 – STOLNICENI – BĂBENI
D.N. 64 – BĂBENI – ȘIRINEASA – FRÎNCEȘTI
D.N. 64 – DRĂGĂȘANI – IONEȘTI
D.N. 64 B – OLĂNEȘTI – PĂUȘEȘTI MĂGLAȘI – VLĂDEȘTI
D.N. 67 – MILOSTEA – HOREZU – STOENEȘTI
D.N. 67 – CĂZĂNEȘTI – MIHĂEȘTI
D.N. 67 B – BĂLCEȘTI – ZĂTRENI
D.N. 67 B – DRĂGĂȘANI – MĂDULARI
D.N. 65 C – BĂLCEȘTI – FÎRTĂȚEȘTI