Arhiepiscopia Râmnicului a inaugurat un centru de sprijin în criza de sarcină

Arhiepiscopia Râmnicului a inaugurat vineri Centrul de Consiliere și Informare „Doamna Maria Brâncoveanu” din Râmnicu Vâlcea. Centrul va oferi servicii de sprijin pentru femei însărcinate și familii în dificultate.
„Pentru o mamă, chipul copilului nu este altceva decât chipul propriului ei suflet”, a spus la ceremonia de inaugurare Părintele Constantin Olariu, Consilier cultural la Arhiepiscopiei Râmnicului și delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie la eveniment.
„Deși nu a fost trecută în rândul sfinților, Doamna Marica Brâncoveanu s-a dovedit a fi deopotrivă o bună mamă și în același timp o iubitoare a lui Dumnezeu și o iubitoare a sfinților, implicându-se în ctitorirea a numeroase biserici. Chipul său a fost un chip al sfințeniei, al mărturisirii dragostei față de Dumnezeu, față de sfinți, față de oamenii pe care în mod vizibil sau tainic îi ajuta”, a adăugat el.
Părintele Constantin Olariu a afirmat că centrul „se dorește a fi un sprijin real tuturor doamnelor, domnișoarelor, mamelor care se vor confrunta poate cu momente de nesiguranță, de neliniște, de deznădejde”.
Un spațiu al liniștii
„A fost gândit ca un spațiu al liniștii” și un loc „un spațiu al încrederii în oameni și în cei care îi așteaptă cu brațele deschise după modelul Mântuitorului, preoți și consilieri, pentru a oferi sfat și pentru a ne reașeza de fiecare dată în nădejdea și în mila lui Dumnezeu”.
Părintele consilier le-a mulțumit femeilor din eparhie implicate în sprijinirea mamelor și copiilor. „Ați devenit mărturisitoare ale iubirii lui Dumnezeu și ale dragostei pe care o purtați Maicii Domnului și Femeilor Mironosițe într-o societate în care nu de puține ori simțim că valorile familiei sunt atacate în ceea ce pare firesc. Rămâneți faruri călăuzitoare pentru multe dintre doamnele care vă privesc cu multă admirație”, a spus el.
Părintele Marian Duțoiu, administratorul Paraclisului Bunavestire, în curtea căruia funcționează centrul, a spus că proiectul a fost urmărit îndeaproape de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie și le-a mulțumit sprijinitorilor.
„Dacă aici se va salva viața chiar și a unui singur copil este mare lucru”, a spus el.
„Dar eu cred că Bunul Dumnezeu și Maica Domnului, care ocrotește biserica noastră și centrul acesta va ajuta ostenitorii de aici să salveze mult mai multe suflete de copii și îi vor ajuta să plece în viața așa cum poate nu ar fi reușit dacă acest centru nu ar fi luat ființă la Râmnicu Vâlcea.”
Nevoie de centre în cât mai multe orașe
Unul din pilonii lucrării sociale din eparhie, doamna preoteasă Viorica Iancu, mamă a trei copii și consilier la Sectorul social-filantropic al eparhiei, a declarat pentru Radio Trinitas: „Încercăm să le aducem pe viitoarele mămici mai aproape de Biserică, să le cultivăm virtuțile creștine, să sădim în sufletele acestora acele semințe ale Cuvântului lui Dumnezeu care sperăm să rodească în viețile lor, desăvârșindu-se prin fapte și trăire”.
„Nu întâmplător, centrul este situat în incinta Paraclisului Arhiepiscopal Bunavestire din Râmnicu Vâlcea. Fiind inaugurat într-o zi de sărbătoare, Acoperământul Maicii Domnului, ne dorim ca Maica Domnului să fie ocrotitoarea acestui centru, implicit a tuturor femeilor aflate în criză de sarcină”, a mai spus ea.
Invitată specială la inaugurare a fost Alexandra Nadane, Director Executiv al Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei, care a oferit consultanță pentru înființarea centrului.
„Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă”, a spus Alexandra Nadane. „Deschiderea centrului este o continuare firească a activităților frumoase organizate de oamenii inimoși, de asociațiile și de parohiile din această zonă în sprijinul familiilor, mamelor și copiilor.”
„În România este o nevoie acută de centre de sprijin pentru femeile însărcinate”, a adăugat ea. „Nădăjduiesc că implicarea dumneavoastră va inspira alte organizații, instituții și persoane să facă pasul către deschiderea unor astfel de centre și în alte orașe din țară.”