APAVIL: Mâine, 10 septembrie, se întrerupe apa potabilă pe strada Gib Mihăescu!

Ca urmare a executării lucrărilor de conectare a conductei ce va alimenta obiectivul din Râmnicu Vâlcea, strada Gib Mihăescu nr.23 (complex Comercial Peny) cu conducta existentă pe strada Gib Mihăescu, la solicitarea constructorului Regio Impex SA, vă comunicăm că în data de 10.09.2018, între orele 09.00 – 13.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în Râmnicu Vâlcea pe strada Gib Mihăescu (Lukoil si Valoris SRL).

Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), angajații Apavil SA vor efectua purjări atât în zonă, cât și în zonele adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. De aceea, recomandăm consumatorilor afectați ca, imediat după pornire, să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produsă ca urmare a întreruperii furnizării.
Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil SA în urma unor solicitări scrise al beneficiarilor, confirmate de specialiștii societății noastre.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că echipele de intervenție ale Apavil SA vor face eforturi susținute pentru eliminarea disconfortului creat, în cel mai scurt timp.

APAVIL