APAVIL: Atenție! Se întrerupe apa potabilă în zona Nord joi, 28 mai

Având în vedere necesitatea executării lucrărilor de blindare a conductei apă potabilă din OL 150mm (branșament Colegiul Energetic), legată pe rețeaua de distribuție apă potabilă din OL 400 mm aflată în incinta Colegiului Energetic Râmnicu Vâlcea, în data de 28.05.2026, în intervalul 800 – 1800, se va întrerupe furnizarea apei potabile la consumatorii existenți în Râmnicu Vâlcea – strada Calea lui Traian – SC Riviera SRL, strada Sergiu Purece – Colegiul Energetic, Strada Decebal – SC Hidroelectrica SA, Lidl (Nord), strada Doru Popian – Imobile nr. 3, 2 și 11, strada Nicolae Labiș – blocurile B2, B3 și B1, strada Barajului – Kaufland România, strada Barajului nr. 9 și nr. 27, Pensiunea VFM și Spălătorie VFM.

Echipele de intervenție ale APAVIL S.A. vor face eforturi susținute pentru scurtarea timpului necesar finalizării lucrărilor. Pentru asigurarea parametrilor de potabilitate a apei din rețea, certificați prin buletine de analiză a apei în secțiunea de intervenție (înainte și după spălarea rețelei), se vor efectua purjări în zona respectivă și în zonele adiacente în care există posibilitatea modificării parametrilor de potabilitate. Recomandăm consumatorilor afectați să lase să curgă cantitatea de apă necesară eliminării apei cu impurități produse ca urmare a întreruperii furnizării.

Cheltuielile ocazionate de cantitatea de apă eliminată vor fi suportate de către Apavil S.A. în urma unor solicitări scrise ale beneficiarilor sau telefonic, la dispeceratul societății (telefon 0350 802 160) și confirmate de specialiștii societății noastre, cu respectarea prevederilor art. 252 al Regulamentului Serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.