Analiză politică! Ce a câștigat națiunea afgană prin revenirea regimului taliban

Deoarece este limpede, așa cum o arată istoria, că orice regim a avut părți bune și părți rele pentru poporul său, am încercat să identificăm ce avantaje ar avea populația afgană dacă la putere va rămâne regimul taliban, deci cumva să găsim părțile bune ale acestui regim.
1) Țăranii afgani nu vor trebui să vândă 10 litri de lapte capră pentru un litru de Coca Cola. Uitați-vă la bătaia de joc de la noi în care un țăran din Țara Loviștei vinde la prețul de 80 de bani litrul de lapte pentru a cumpăra bidonul de Coca Cola cu 6 lei dintr-un market german, francez sau italian.
2) Resursele din Afganistan vor fi exploatate doar de afgani și tot ei vor face comerțul nu-i va jecmăni Lidl, Profi, Kaufland , Engie, Enel, Conel etc.
3) Nu vor avea parade PRIDe și Gay dar își vor păstra familiile tradiționale iar interzicerea divorțului va face ca milioanele de copii afgani să crească în casă alături de ambii părinți.
4) Jocurile de noroc vor fi interzise, deci nu vor exista mii de case de pariuri și cazinouri ca la noi care să înnebunească lumea și să sărăcească mii de familii ce în loc să-și cumpere bunuri și servicii cotizează în beneficiul unor multinaționale toxice și lacome.
5) Nu vor mai avea poate Universități, dar sute de mii de afgani vor învăța gratuit, în țările în care au fugit, vor trimite bani familiilor rămase în Afganistan din aceste țări și cândva se vor întoarce în țară gata pregătiți și instruiți pe cheltuiala altor popoare.
6) Cetățenii afgani nu vor fi datori unor bănci străine și nu vor cunoaște noțiunea de șomaj.
În final cred că merită menționat termenul de LIBERTATE. Națiunea afgană este independentă acum sub talibani și liberă. Poate indivizii, fiecare în parte, cetățenii, nu sunt liberi. Dar libertatea are un preț și s-a dovedit că libertatea unei națiuni are ca preț lipsa de libertate a unor cetățeni.
Noi, românii, nu eram liberi să facem ce vrem, de exemplu să ne schimbăm sexul sau să ne declarăm homosexuali, sub regimul Ceaușescu dar România era o țară independentă, puternică, nu o colonie. Aveam resursele noastre exploatate de noi nu de străini, aveam păduri, ape minerale, bere făcute de noi, aveam locuințe făcute de noi și pentru noi nu în câștigul unor bănci străine.
Afganistanul este o națiune care sub talibani rămâne independentă nu o colonie rusească sau americană.
La urma urmei fiecare popor are dreptul să aleagă drumul pe care merge și pentru nimic în lume nu ar trebui să ne mai amestecăm în viața, cultura, obiceiurile altor popoare sub pretextul că exportăm democrațe și libertate.

Traian GUMINSKI