Analiză politică! Bogdan Constantin Matei, un “gentleman” în Senatul României

A condus în calitate de președinte “Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi” a Senatului Romniei de la începera mandatului actual, al doilea de senator, și până în 7 decembrie anul acesta când a fost ales președinte al “Comisiei pentru regulament din cadrul Senatului României” .
S-a remarcat prin suținerea permanentă a sportivilor din diverse federații și ramuri sportive și prin inițiative legislative, 25 la număr în acest an, menite să ajute cadre didactice, unități de învățământ universitare, sportivi de performanță, cluburi sportive, campionii României din diferite sporturi și reprezentanții țării noastre,sportivi și antrenori, în competițiile internaționale.
Mai mult însă, în activitatea parlamentară senatorul Bogdan Constantin Matei nu a încetat să ofere sfaturi și soluții prețioase la probleme importante celor din Guvern folosindu-și experiența de fost ministru al Sportului. Cu mult fair play nu s-a mulțumit doar să critice măsurile greșite luate de cei ce care au condus Ministerul Sportului și pe cel al Educației ci le-a oferit acestora și soluții. Recent, după reintrarea PSD la Guvernare senatorul vâlcean a fost cel ce a susținut implementarea mai multor programe printre care programul pilot prin care se va asigura suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Traian GUMINSKI