Analiză politică! AUR are potențial de creștere în județul Vâlcea!

Potențialul de creștere al noului partid intrat în Parlament este cu mult mai mare în județele “maghiare” și în cele sărace din Moldova, dar și în județul Vâlcea acest potențial este unul mare.
Imaginați-vă numai că lista de candidați ai PRO România sau a PMP din Vâlcea ar fi fost lista AUR. Cu siguranță USR pierdea mandatul de deputat luat la noi în județ fără muncă și fără niciun merit.
Din formațiunile care nu au intrat în Parlament vor migra spre AUR în perioada următoare toți naționaliștii.
Ani în șir lideri naționali, regionali și locali ai PSD și ai PNL au evitat atacuri directe și dure la adresa celor din UDMR deoarece știau că oricând ar putea avea nevoie de voturile udemeriștilor pentru a pune un guvern sau pentru a da jos altul.
Cei de la AUR nu au această nevoie. Vor ataca la maxim, prin declarații, udemeriștii. Și vor câștiga simpatizanți și votanți. Din numărul șomerilor, aflat constant în creștere, vor veni alți simpatizanți spre AUR. Cei cu pensii mizerabile, cei cu salarii minime, cei cu mare credință în Dumnezeu, cei care urăsc fenomenul LGBT, cei care se tem de multinaționale, de corporatiști, cei care nu suportă restricțiile d ecirculație sau masca obligatorie, cei care se tem de vaccin, vor merge spre AUR. Și în Vâlcea sunt destui din aceștia. În multe localități există foști consilieri locali, foști primari, viceprimari, lideri de organizații locale, care au rămas pe dinafara jocului și a funcțiilor. Mare parte din ei vor merge rapid spre AUR în speranța că astfel vor avea mai multe șanse la următoarele alegeri.
Vâlcea este un județ cu o populație însemnată plecată la muncă în țări străine. Iar Diaspora a acordat încredere mare candidaților AUR. Acești vâlceni vor reveni în județ și vor aduce o creștere curentului care sprijină noua formațiune.
Iar presa tradițională va ajuta și ea la consolidarea AUR. Jurnaliștii vechi sunt tentați să atace liderii acestui partid, să critice electoratul care i-a dus pe niște “anonimi” în Parlament. Fiecare astfel de atac mediatic nu va slăbi AUR, ci îi va întărâta și pe alți români, mulți care nici nu au mers la urne, să acorde atenție celor denigrați, motivat sau mai puțin motivat.
Războiul din Parlament ce se prefigurează a fi unul permanent între noua majoritate și un PSD de 30% aflat în opoziție va uza moral combatanții și va împinge spre AUR și mai mulți electori nehotărîți.
Mulți comentatori fac greșeala de a compara AUR cu ascensiunea fostului PRM sau PPDD.
AUR este însă într-un mare avantaj. Ascensiunea PRM și PPDD s-a datorat cândva unor lideri carismatici și arhicunoscuți. Când astfel de lideri mor sau sunt închiși și trecuți pe linie moartă, cum s-a întâmplat cu Dan Diaconescu, partidele lor cad rapid și merg spre dispariție.
AUR nu este construit pe imaginea unui lider. Este construit ca un curent, ca o echipă din mulți oameni de bine care luptă pentru libertățile poporului. Are mulți lideri, nu este construit în jurul unui individ, are imagine de democrație și deschidere. De aceea presa de atac e împărțită și nu se poate arunca toată pe un lider național. Îi “mușcă” cum poate pe noii deputați și senatori ai AUR. Și fiecare astfel de atac mediatic face partidul mai puternic și mai atractiv pentru omul simplu și necăjit.

Traian GUMINSKI