Am descoperit savarinele pentru care este acuzat judecătorul Bogdan Mateescu!

Am fost aspru criticat prin mesaje de unii din cei care au crezut că acum câteva zile articolul referitor la redeschiderea “Dosarului Savarina” (în care primarul Mihai Mateescu din Băile Govora și fiul său, judecătorul Bogdan Mateescu sunt acuzați de luare de mită) a fost redactat la mișto doar pentru a lua apărarea celor acuzați.

Noi nu luăm apărarea nimănui și nu acuzăm pe nimeni, doar relatăm informații și uneori ne exprimăm o opinie.
Uite, de exemplu acum, vă dezvăluim informații noi, pe surse, despre acest dosar controversat.
Se pare că acuzații au fost monitorizați atent de cadre ale DGIPI încă din 2015. Așa au aflat procurorii DNA despre diferite afaceri cu iz penal. Și poate de aceea se explică înverșunarea de care dă dovadă Bogdan (Bobi) Mateescu în poziția sa de desfințare a Secției Speciale de Investigare a magistraților. Băiatul ăsta și alții din sistem vor să fie stat în stat și să nu dea socoteală nimănui.
Iar cei care au cerut trimiterea lui și a tatălui său în judecată spun așa:
“Acuzația este: au oprit controale ale instituțiilor statului (Antifraudă, Sanepid, Finanțe, ANPC) și la schimb au primit: servicii de tuns, ras și coafat mama csm-istului gratis de prin 2000 și de la Cofetăria SC Olimp Company SRL organizarea de zi onomastice, prăjituri pentru ziua pensionarilor, pentru Florile Govorei și onomasticile lui Bobi organizate când era șef la Judecătorie în Râmnic, în plus băiatul patroanei de la salonul de coafor a primit achitare în dosar de furt.
Se pare că acuzații au surse foarte bune și ei și știau că dosarul se va redeschide pentru că acum zece zile au chemat salariații pe rând în birou la primar și le-au spus să aibă grijă ce declară că se va redeschide dosarul (deci știau soluția de acum 10 zile!!!!) și mai mult sâmbătă seara au scos din biroul tatălui (primarul) documente fax, imprimante, laptop…”.
Savarina este deci mai groasă decât credeam inițial. Să lăsăm justiția să își facă treaba, nu–i așa, domn’ judecător?
Mama ei de Justiție, pentru unii mumă și pentru alții ciumă. Te apucă și sila când mai vezi pe deasupra insistențele unui președinte fad precum Iohannis care vrea referendum pentru stoparea OG pe Justiție, dar apoi se amestecă în justiție direct și cere desfințarea secției speciale de investigații.
Unii put direct a penal, altora le miroase gura a savarine dubioase.

Traian GUMINSKI