Altruism artistic! Mihail Tiţoiu organizează cursuri de saxofon pentru copii

Povestea vieţii unuia dintre cei mai buni saxofonişti ai României am relatat-o într-un reportaj amplu exact în urmă cu un an. Mihail Tiţoiu, cunoscutul cântăreţ din Vaideeni, a mai evoluat între timp compunând câteva piese instrumentale deosebite şi participînd la mai multe turnee în ţară şi în străinătate, mare parte alături de iubita interpretă de muzică de petrecere Carmen Şerban.

La 25 de ani Mihail stă foarte puţin acasă, fiind mai mereu plecat la evenimente prin ţară şi peste hotare. “Am câteva perioade scurte în care pot sta cu familia mea şi cu prieteni din Vaideeni. În mare aceste perioade sunt în posturile religioase de Crăciun şi Paşte. Pentru acest post al Crăciunului, cel din anul acesta m-am decis să fac ceva pentru copiii talentaţi din zona noastră, sau chiar de oriunde din judeţ dacă părinţii lor îi pot aduce la mine acasă.
Saxofonul este un instrument scump, este cel mai complex instrument de suflat, dar se fabrică în câteva ţări, de aceea este destul de greu ca un copil să aibă acces la el şi sunt puţine şcoli de muzică unde se predau ore. Vreau să ofer şansa unor copii talentaţi de a învăţa să cânte şi să iubească acest instrument. Eu deţin mai multe saxofoane investind constant în intrumente mai performante pe măsură ce mi-am permis financiar. În perioadele de post când mă aflu acasă voi face aceste cursuri cu cei care doresc. Îi voi învăţa în teorie şi practică tot ce m-au învăţat pe mine alţii la început şi poate unul din ei are un talent deosebit şi poate evolua în acest domeniu. Pentru ceilalţi oricum va fi o experienţă în care vor învăţa multe despre muzică, despre istoria instrumentelor de suflat, rolul lor într-o orchestră, cum se compune o piesă, cum se interpretează şi alte taine ca să spun aşa ale meseriei”, ne-a declarat Mihail Tiţoiu care aşteaptă să fie contactat de părinţii celor care doresc să urmeze aceste cursuri pe facebook sau direct acasă în Vaideeni, comună în care toată lumea îţi poate indica unde locuieşte.

Traian GUMINSKI