ALDE nu mai există în Vâlcea

O informaţie primită miercuri la prânz pare una de şoc pentru lumea politică vâlceană: George Guţui, preşedintele ALDE Vâlcea a demisionat din partid, iar organizaţia este incapabilă de a participa la alegerile locale.

George Guţui a fost numit preşedinte ALDE Vâlcea pe data de 26 februarie 2020 şi a fost secretar general al Organizației Județene de la începutul anului 2016.
ALDE pare a nu mai exista în Vâlcea şi nu ştim în ce măsură va reuşi să depună liste de candidaţi în localităţile din judeţ sau pentru consiliul municipal şi judeţean.
Partidul înfiinţat de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a pierdut un număr impresionant de oameni cu experienţă în administraţie şi politică în ultimii ani. Rând pe rând au plecat din partid : deputatul Dumitru Lovin, consilierii judeţeni şi municipali Buşu Adrian, Grigorescu Remus, Nuică Ionuț, Neamu Ioan, doamna Iuliana Moise şi alţii.
Contactat telefonic domnul George Guţui a declarat redacţiei noastre:
“Este adevărat că am demisionat din ALDE şi m-am înscris, cu o parte din colegii mei, în organizaţia PRO România. Am încercat cât am putut să salvez organizaţia ALDE, dar nu s-a mai putut. Toţi foştii mei colegi cu notorietate din ALDE care au plecat din partid au tras de organizaţiile locale să mute oamenii în diferite partide şi au reuşit. Am cerut sprijin şi de la domnul Tăriceanu. Am explicat situaţia. Mai aveam 23 de organizaţii şi doar cinci candidaţi de primar în tot judeţul. Nu puteam risca să duc în alegeri o organizaţie care dacă nu obţinea acel 3 la sută prevăzut de lege în judeţ nu putea asigura candidaţilor recuperarea sumelor legal cheltuite în campania electorală aşa cum prevede legislaţia.Vă mulţumesc pentru obiectivitate”.

Traian Guminski