Aglomeratie la taxe si impozite! Vâlcenii s-au pus deja la coadă pentru a plăti cu reducere dările la stat

Liber la plata taxelor și impozitelor locale pentru 2017 la Râmnicu Vâlcea. Începând de luni, locuitorii municipiului își pot plăti dările către stat la sedul Direcției Economico-Financiare a Primăriei Râmnicu Vâlcea, din Strada Carol I, dar și în alte trei puncte: la stadionul din Zăvoi, la Direcția de Evidența a Populație din municipiu, precum și la Primărie, de săptămâna viitoare urmând să se deschidă un ghișeu și în Cartierul Ostroveni.

Vâlcenii, în marea lor majoritate ajunşi la vârsta a treia, spun că an de an vin în luna ianuarie pentru a plăti taxele şi impozitele, pentru a beneficia de reduceri şi pentru a scăpa de o grijă. “Vrem să scăpăm de datorii, așa facem an de an în ianuarie. Avem și o reducere, se vede la bugetul notru. Cresc, nu cresc, noi le plătim, cu statul nu te joci. Plătim acum cât sunt bani, că apoi îi cheltuim”, spun oamenii.
Vestea bună pentru plătitorii de taxe și impozite din oraș este că dările pe care le au de dat anul acesta nu vor fi majorate, ele fiind menținute la nivelul celor de anul trecut. În plus, se menține și acea bonificație de 10 la sută pentru cei care plătesc întregul impozit până la finele lunii martie. Astfel că, nu e de mirare că râmnicenii au luat cu asalt ghişeele pentru a-şi plăti dările încă din prima zi. Cei mai mulţi dintre ei sunt persoane vârstnice care preferă să se achite de obligaţii la început de an pentru a scăpa de grija taxelor.
“Începând de azi (luni, nr.) vâlcenii își pot plăti taxele și impozitele și peste câteva zile vom deschide și punctul de colectare din Cartierul Ostroveni, în zona Maidanului. Au fost multe cereri acolo, oamenii ne-au spus că le este greu să vină până în centru. Probabil se știe, nivelul taxelor și al impozitelor a rămas neschimbat, nu s-a mărit și intenția noastră este să mergem pe această linie pentru a nu împovăra și mai tare buzunarul râmnicenilor. În plus, fac precizarea că și în acest an se menține acea bonificație de 10 la sută pentru persoanele fizice și juridice care plătesc taxele și impozitele până la finalul lunii martie a acestui an”, ne-a declarat viceprimarul Râmnicului, Eusebiu Veteleanu. Impozitele pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport se datorează anual şi se plătesc în două rate egale, până la datele de 31 martie, respectiv 30 septembrie, atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice. Conform Hotărârii Consiliului Local Rm. Vâlcea, contribuabilii persoane fizice şi juridice beneficiază de o bonificaţie de 10% dacă efectuează anticipat, până la 31 martie, inclusiv, plata integrală a impozitului pe clădiri, teren şi mijloace de transport.