Administraţie profesionistă în comuna Milcoiu

Primarul Daniel Muşat a schimbat constant în bine viaţa locuitorilor din Milcoiu de când a ajuns primar şi a reuşit să alcătuiască o echipă de funcţionari la primărie mereu dedicată oamenilor.


Actuala administraţie a trebuit să recupereze ce nu s-a făcut mulţi ani şi să găsească permanent soluţii de finanţare a unor proiecte edilitare importante micuţei localităţi aşezate la marginea unuia din cele mai circulate şosele din ţară.
Nu mai puţin de 9 proiecte vizând dezvoltarea drumurilor, podurilor şi a infrastructurii din Milcoiu au fost depuse în primăvară la Ministerul Dezvoltării pentru a primi finanţare.
În cochetul şi elegantul sediu al primăriei am discutat săptămâna trecută despre aceste proiecte cu edilul din Milcoiu care ne-a mărturisit că este conştient că actualul Guvern nu poate aproba finanţări pentru toate proiectele.
“Sunt mii de proiecte şi desigur nu sunt bani pentru toate acum. Important pentru noi este ca măcar 3 dintre ele să primească finanţare în prima fază şi să dăm drumul la lucrări. Când în toată ţara vor fi deschise şantiere se vor întoarce mulţi bani la bughet. Firmele plătesc impozite taxe, accize la motorină şi benzină, taxe, contribuţii la salarii, este un circuit. Personal îmi doresc să se termine bătăliile politice şi fiecare om din administraţia locală, judeţeană şi centrală să fie un profesionist!”, ne-a spus primarul Muşat.
Administraţia din Milcoiu nu aşteaptă bani doar de la Guvern. Recent a alcătuit un proiect interesant pentru construirea unei baze sportive. Aceasta urmează să fie amplasată în curtea Şcolii gimnaziale din Milcoiu, pe o suprafaţă de 1000 mp şi să fie finanţată lucrarea prin fonduri europene atrase de GAL “Ţinutul Argeşului de Jos” din care fac parte 12 comune din judeţul Argeş şi comuna Milcoiu din judeţul nostru. Investiţia va depăşi 4 miliarde şi este aşteptată cu interes de copii şi tinerii din localitate.

Traian Guminski