ACȚIUNI PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA PRINCIPALELOR CAUZE GENERATOARE DE ACCIDENTE RUTIERE

Polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au organizat și desfășurat acțiuni punctuale in zonele și pe tronsoanele cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în județul Vâlcea.

În perioada 02-07 noiembrie a.c., polițiștii au acționat în trafic, fiind aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, dintre care 64 conform O.U.G.195/2002, pentru depășiri neregulamentare, conducere sub influența alcoolului, depășirea vitezei legale, neacordarea prioritate vehicule și alte abateri.

Au fost reținute 13 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, majoritatea pentru depășirea limitei legale de viteză cât și pentru alte nereguli.

Polițiștii vă recomandă să nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice, substanţe cu efect psihoactiv, să nu depășiți limita legală de viteză în mers, să respectați regulile de circulaţie şi să adaptaţi o conduita bună la condiţiile de trafic și meteo!