Accident rutier pe Calea lui Traian! O persoană ranită

Un accident rutier între două autoturisme a avut loc cu puțin timp în urmă, în municipiul Rm. Vâlcea, pe Calea lui Traian, lângă Inspectoratul Județean de Jandarmi. La fața locului au intervenit polițiștii rutieri din Râmnicu Vâlcea, I SMURD Rm.VL si o ambulanță SAJ.
Din primele date există o victimă rănită ușor.
“Conducătorul autoturismului care se deplasa pe direcția Sud – Nord a pătruns pe sensul opus, în încercarea de a evita coliziunea față – spate cu autoturismul din fața sa care frânase la nivelul limitatorului de viteză din zonă. Cei doi conducători auto au fost testați pentru consum de alcool, dar testele au fost negative” – IPJ VÂLCEA.