Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, susţine proiectul “ŞANSĂ PENTRU O NOUĂ VIAŢĂ” pentru persoanele cu dizabilităţi
Pentru a veni în sprijinul persoanelor adulte cu dizabilităţi din judeţul nostru, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a supus aprobării consilierilor judeţeni, în şedinţa ordinară din 30 decembrie 2016, cofinanţarea proiectului ”ȘANSĂ PENTRU O NOUĂ VIAȚĂ” depus de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vâlcea, în scopul obţinerii finanţării nerambursabile, în cadrul Programului de Interes Naţional în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
Proiectul vizează înființarea a trei locuințe protejate și a unui centru de zi pentru persoanele adulte cu dizabilități.
Cele 3 locuințe protejate vor avea, fiecare, o capacitate de 6 locuri, iar centrul de zi, 30 de locuri şi vor oferi, pe lângă serviciile de tip rezidențial, servicii de suport în scopul valorificării potențialului recuperativ al beneficiarilor și al integrării lor în comunitate.
În cadrul acestui Program de Interes Naţional, Guvernul României asigură o cofinanțare de 90% din valoarea eligibilă a proiectului, diferenţa de 10 procente fiind suportată de iniţiatori.
„Având în vedere că această propunere de proiect răspunde nevoilor persoanelor adulte cu dizabilități și se înscrie în prioritățile de dezvoltare socio-economică ale județului nostru, consider că trebuie să facem un efort pentru a cofinanţa acest proiect, motiv pentru care am apelat la colegii mei, consilierii judeţeni, să susţină acest demers şi să fie de acord cu suportarea din bugetul judeţului a sumei de 115.762,5 lei, aferentă contribuţiei locale. Iar aceştia nu mi-au înşelat aşteptările şi au fost de acord cu asigurarea, din bugetul judeţului, a contribuţiei proprii de 10 % din valoarea proiectului, a cheltuielilor neeligibile ce vor fi identificate ulterior, precum şi a sustenabilităţii serviciilor sociale ce vor fi înfiinţate prin proiect, pentru o perioadă de 10 ani pentru locuinţele protejate şi, respectiv, de 5 ani în cazul centrului de zi. Nu ne rămâne decât să sperăm că proiectul va obţine finanţarea solicitată, pentru ca, în cel mai scurt timp, să demarăm implementarea propriu-zisă a acestuia”, afirmă Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.