Servicii medicale gratuite pentru oamenii din Mădulari

Sâmbătă, 21 iunie 2025, începând cu orele 09.00, toți oamenii din Mădulari pot beneficia de servicii medicale gratuite.

Specialitățile medicale pentru care se vor face controale sunt: pediatrie, cardiologie, pneumologie, endocrinologie, neurologie, ORL, gastroenterologie și oftalmologie. Programarea se va face pe ore, 1015 persoane urmând să facă analize în fiecare oră. În funcție de triaj, medicii prezenți la această acțiune vor decide ce consultații se vor face. Acțiunea este coordonată de o echipă de medici și cadre medicale de înalt nivel profesional, sub conducerea profesorului doctor universitar Dorel Săndesc. Consultațiile se vor face la Căminul Cultural din Comuna Mădulari.

Caravana “Împreună pentru Viață” este organizată de Asociația pentru Anestezie-Terapie Intensivă „Aurel Mogoșanu” din Timișoara, în parteneriat cu Primăria Mădulari. Inițiativa este realizată cu sprijinul domnului Alexandru Burtea, fiu al satului, plecat din comuna natală de mai bine de 55 de ani, dar care a rămas mereu cu sufletul aproape de locul în care s-a născut.