Mirajul Muntelui prinde contur! Valea Oltului, viitor colț de rai turistic al României

Pe crestele domoale ale Vâlcii, acolo unde pădurile coboară lin spre apele Oltului, prinde contur un vis vechi, renăscut în straie moderne: Mirajul Muntelui. Este mai mult decât un proiect turistic – este o întoarcere la rădăcini, o reconectare cu liniștea locurilor sfinte și cu farmecul apelor ce au modelat, de veacuri, această parte de țară.

“Ce înseamnă acest proiect, înseamnă un proiect de turism de peste 200 de milioane de euro în care cei care trec spre Budapesta sau spre București să găsească motiv să se oprească pe Valea Oltului. Vom avea bărci pe Olt, pensiuni care să primească oaspeții cu inima deschisă și, cel mai important, vom uni două dintre cele mai cunoscute stațiuni din județ: Olănești și Călimănești.
Vom avea Drumul Călugărului care va fi un traseu nu doar turistic, ci spiritual, o călătorie printre mănăstiri, păduri și izvoare tămăduitoare S-a asfaltat pe sectorul Olănești, se va adapta și sectorul Muereasca și vom ajunge spre Călimănești unde vom asfalta și acolo. Vom face parteneriat și cu Primăria Călimănești. În acest fel vom lega două stațiuni. O sa vă arătăm cât de frumos o să fie acest drum, este fabulos”, a afirmat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, în conferința de presă susținută marți, 29 aprilie 2025.

Asfaltul deja s-a așternut peste vechiul drum din Olănești, urmează să fie modernizat și sectorul Muereasca, iar legătura finală cu Călimănești se va face printr-un parteneriat ce promite să readucă speranță în această zonă cu potențial uriaș.

Proiectul Mirajul Muntelui se deschide deja spre Europa. Prezent la Bruxelles, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a purtat discuții la Bruxelles și se pregătește să studieze modele de bună practică în Italia, Elveția și Austria.

“Pentru Mirajul Muntelui am fost la Bruxelles, am discutat acolo, am stabilit să mergem și în Italia, pentru un model de bună practică, nu stau eu să inventez ceva. Poate voi merge și în Elveția și Austria. Cel mai bun model pe acest proiect îl iau, îl depun, nu inventez apa caldă acum. Din păcate legea parteneriatului public privat este praf. Până faci așa ceva fug investitorii. Avem nevoie de legi bune, din care investitorii să știe ce au de făcut. Nu știu dacă voi apuca sa trăiesc vremea în care un președinte de stat român să îi spună unui investitor să ia un teren pe bani puțini și aveți obligația să prezentați un plan de afaceri bun și sunteți proprietar 90 de ani. Ținem în paragină atâtea locuri frumoase pentru că nu avem un stat curajos dar sper că o să fie vreodată”, precizează Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Mirajul Muntelui nu este doar un proiect ambițios, este o promisiune făcută naturii, oamenilor și istoriei locului.

Într-o Românie în care prea des uităm de rădăcini, Valea Oltului poate deveni un exemplu despre cum trecutul și viitorul pot merge mână în mână, pe un drum curat, construit cu suflet. Rămâne doar ca această promisiune să fie dusă până la capăt. Munții au răbdare. Turiștii – mai puțin.

Letiția Lazăr