FOTO/VIDEO Constantin Rădulescu (CJ Vâlcea): La zi…de la Spitalul Vechi, pe cale să devină cel NOU!
Constantin Rădulescu a efectuat astăzi, 9 mai 2024, o vizită pe șantierul de la Spitalul Vechi, unde sunt în plină desfășurare lucrările de modernizare a corpului principal C5 – clădirea monument istoric. Peste 97 milioane lei (cca 19,5 milioane euro) se vor investi în reabilitarea clădirii, dar și în achiziționarea de aparatură medicală performantă, finanțarea fiind asigurată prin Compania Națională de Investiții.
“Stadiul lucrărilor este în prezent de 15%, termenul de finalizare fiind de 25 de luni.
De asemenea, lucrăm și la Corpul C6, unde avem în desfășurare un proiect pentru creșterea siguranței pacienților (schimbarea instalațiilor electrice, gaze medicale etc) și lucrăm la documentații pentru modernizarea clădirii, lucrări care se vor realiza tot prin CNI.
Mi-am dorit tare mult să reabilităm Spitalul Vechi și iată că reușim să ne ținem de promisiune!”, a precizat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.