Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă

Născut din părinţi creştini, în Capadochia, vestitul Mucenic Gheorghe a trăit în vremea împărăţiei lui Diocleţian. Prunc fiind, rămâne orfan de tată şi, împreună cu mama sa, se mută în Palestina. Ajungând la vârsta desăvârşirii, tânărul Gheorghe a devenit preţuit de toţi, prin pricepere şi osteneală, în acelaşi timp fiind şi viteaz în luptă. La un moment dat, ajunge conducător de oaste în garda împăratului. În anul 303, Diocleţian a început o aprigă prigoană împotriva creştinilor, aceştia fiind obligaţi să aleagă între idolii păgâni şi dreapta credinţă în Hristos. Prigoana a ţinut până în 313, când împăratul Constantin cel Mare, prin edictul de la Milan, declară creştinismul religie de stat, aducând astfel pace creştinilor. Sfântul Gheorghe, fiind născut din părinţi creştini, a fost întemniţat de Diocleţian şi pus la chinuri, ca să renunţe la credinţa sa. Mulţi păgâni, văzând că Sf. Gheorghe a rămas viu în urma torturilor, s-au întors la credinţa în Iisus Hristos. Legenda spune că, acolo în temniţă, Sf. Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat, iar în momentul acela, împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, văzând acestea, a mărturisit credinţa ei în Hristos. Drept urmare, Diocleţian a poruncit să li se taie capetele şi Mucenicului şi împărătesei Alexandra. În drumul spre osândă, împărăteasa şi-a dat duhul, iar Sfântul Gheorghe, mulţumind lui Dumnezeu, şi-a plecat capul sub sabie şi a fost tăiat. Aceasta s-a întâmplat în 23 aprilie 303. În credinţa populară, Sfântul Gheorghe este asociat adesea cu omorârea balaurului. Această legendă datează din secolul XII şi una din variantele sale este „Legenda Aurea”. Se povesteşte cum un balaur imens şi feroce a apărut lângă oraşul Selena din Lybia. Locuitorii trebuia să-i ofere zilnic oi pentru a-i potoli foamea, iar când nu au mai avut oi, balaurul a cerut pe fata împăratului. Atunci a apărut un viteaz creştin care s-a oferit să răpună balaurul. În unele icoane timpurii, faţa împăratului este înfăţişată în gura balaurului, în timp ce un viteaz cu o suliţă se luptă cu acesta. După ce a străpuns balaurul cu suliţa, tânărul a dus-o pe prinţesă la palatul împăratului, care i-a oferit mâna ei şi jumătate din împărăţie. Viteazul a refuzat, spunând că mai are multe alte lucruri de îndeplinit în lupta sa pentru apărarea bisericii şi ajutorul săracilor şi nedreptăţiţilor; apoi le-a spus că numele lui este Gheorge şi a plecat.

Tradiții și superstiții

De Sfântul Gheorghe, se spune că nimeni nu are voie să doarmă peste zi. Se spune că, altfel, vei fi somnoros tot anul, vei lua ”somnul mieilor”.
Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstit de toată lumea.
În unele zone, în ziua de Sfântul Gheorghe, bărbatul pune ramuri verzi la stâlpii porţilor, la ferestre şi uşi, la grajduri şi grădini, dar şi la mormintele neamurilor, pentru a se feri de duhuri rele.
Aceste ramuri se păstrau apoi peste an, ca leacuri împotriva diverselor boli. O parte dintre aceste ramuri verzi se dădeau hrană animalelor.
Tot în dimineaţa zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiş în pădure pentru a culege mătrăguna şi năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streaşină, în credinţa că ele le vor aduce peţitori bogaţi.
Flăcăii căutau în dimineaţa zilei de 23 aprilie iarba fiarelor, planta miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută.
Vasul era ascuns într-un loc doar de ei ştiut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită.
De Sfântul Gheorghe ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în câmp.
Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.
La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece.
Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat.
Dacă e ploaie – se face grâu şi fân.

Monumente istorice vâlcene cu hramul „Sf. Gheorghe”:

– Biserica din str. Emil Avramescu nr. 1, municipiul Rm. Vâlcea;
– Biserica din cartier Căzăneşti, municipiul Rm. Vâlcea;
– Biserica din satul Gura Văii, comuna Bujoreni;
– Biserica Mănăstirii Stănişoara, oraş Călimăneşti;
– Biserica din Cormoşeşti, oraș Băile Olăneşti;
– Biserica din str. Al. I. Cuza, nr. 5, oraş Ocnele Mari;
– Biserica din localitatea Ţeica oraş Ocnele Mari;
– Biserica din satul Berislăveşti (ansamblul fostei mănăstiri Berislăveşti), comuna Berislăveşti;
– Biserica din satul Fârtăţeşti comuna Fârtăţeşti;
– Biserica din satul Poeniţa, comuna Goleşti;
– Biserica din satul Turceşti, comuna Mateeşti;
– Biserica din satul Măldăreşti comuna Măldăreşti;
– Biserica de lemn din satul Mlăceni nr. 205, comuna Perişani.