“SĂPTĂMÂNA VERDE” – Elevi în vizită la pompierii vâlceni

Astăzi, de 𝗭𝗶𝘂𝗮 𝗣𝗮̆𝗺𝗮̂𝗻𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶, elevii claselor a VII-a A, a V-a A și a IV-a D, din cadrul Școlii Gimnaziale „Take Ionescu”, au făcut cunoștință cu salvatorii vâlceni. Aceștia le-au prezentat autospecialele de intervenție, precum și măsurile specifice de prevenire a situațiilor de urgență, modul de comportare în cazul urgențelor reale și tehnici de prim ajutor.

“Cei mici au înțeles că pompierii nu sting doar focul, ci sunt prezenți la multe alte evenimente semnalate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Entuziasmul acestora față de meseria de pompier militar și față de tehnica de intervenție, ne oferă încrederea că printre ei se află viitorii salvatori!
Pentru noi a fost o încântare şi o bucurie să-i primim, să vedem că munca pe care o desfăşurăm zi de zi, în folosul comunităţii, este admirată şi preţuită, iar în viitor, sperăm să ne înlocuiască cu succes, îmbrăţişând această nobilă meserie de pompier, devenind astfel o nouă generaţie de salvatori.
𝑴𝒖𝒔𝒂𝒇𝒊𝒓𝒊𝒊 𝒏𝒐𝒔̦𝒕𝒓𝒊 𝒑𝒂̆𝒔̦𝒆𝒔𝒄, 𝒅𝒆 𝒂𝒄𝒖𝒎, 𝒄𝒖 𝒐 𝒎𝒂𝒊 𝒎𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒊𝒈𝒖𝒓𝒂𝒏𝒕̦𝒂̆ 𝒑𝒆 𝒑𝒐𝒕𝒆𝒄𝒂 𝒗𝒊𝒆𝒕̦𝒊𝒊 𝒍𝒐𝒓…
Porțile noastre vor fi în permanență deschise celor care doresc să afle mai multe, să învețe și chiar să fie alături de noi!”, a comunicat Maior Albinaru Sorin, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.