Cristian Buican (PNL): Încă un pas concret în educație
Deputatul liberal Cristian Buican a anunțat că Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare 2021-2027 din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în dezbatere publică Ghidul Solicitantului condiții specifice…(pentru informații detaliate vezi link-ul https://mfe.gov.ro/consultare-publica-peo-ghidul-solicitantului-diversificarea-si-flexibilizarea-serviciilor-de-suport-socio-educational-in-ingrijire-si-educatie-timpurie-a-copiilor/).
“Acest Program are o finanțare de 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană în cadrul Priorității nr 5 dedicată îmbunătățirii educației preșcolare cu obiectiv accesul egal la educație. Programul se adresează solicitanților defavorizați (din comunități mai puțin dezvoltate, cu dizabilități etc.).
Programul pus în dezbatere se adresează unor solicitanți și parteneri eligibili care vor elabora proiecte pentru egalitatea de șanse a celor defavorizați în educația preșcolară. Este remarcabil faptul că Programul urmărește standardizarea serviciilor, integrarea lor astfel încât copiilor din grupurile defavorizate și vulnerabile să li se acorde un sprijin educațional care să furnizeze servicii complete.
Liberalii sprijină acest Program și au contribuit decisiv la realizarea și lansarea Ghidului spre discuție publică.
Mă aștept ca liberalii vâlceni să fie printre cei mai activi în analizarea Ghidului după care se vor constitui și vor intra în competiție proiectele locale.
Această inițiativă concretă în realizarea căreia liberalii au un rol determinant arată că în educație putem trece de la dorințe frumoase, la realități aflate în serviciul cetățenilor” – a precizat deputatul liberal Cristian Buican.