Liberalii riscă să se compromită total în Măldărești! (II) Ionel Dragu este un candidat propus pentru pușcărie, în niciun caz pentru primărie!
Amestecat în toate fărădelegile posibile din administrație fostul primar Ionel Dragu, care și-a construit și casa fără autorizație pentru a nu plăti impozit, iar acum primăria trebuie să-i oprească cu forța din indemnizația de consilier banii datorați pentru peste 8 ani de neplată a impozitului), dorește să ajungă candidat al PNL în Măldărești și face filmări în care își arogă merite ce nu le are.
Pentru cei din Măldărești care riscă să se lase din nou mințiți de acest individ, dar și pentru liderii liberali disperați de a găsi candidați în localitățile în care și-au pierdut organizațiile redăm câteva pasaje din rechizitoriul procurorilor ce l-au arestat, reținut și trimis în judecată pe Ionel Dragu în 2015, alături de mai mulți funcționari pe care acesta i-a forțat să falsifice acte și să fure bani din primărie:
“Premeditat și în formă continuată, numitul Ionel Dragu a cheltuit bani publici fără licitații și fără respectarea normelor legale pentru lucrări de proastă calitate: a achitat 3 mld. de lei societății Prelcon SRL (Mihai Popescu) pentru o placă din beton turnată lângă școala noua din centrul comunei Măldărești, fără fundație sau armătură”. ( Nota redacției: administrația actuală a fost nevoită să plătească factura și sa dărâme apoi construcția inutilă și realizată foarte prost).
“A plătit o sumă de 30 000 lei pentru o cortină de la Căminul Cultural și 36 000 pentru o tabelă din plexiglas de la terenul de fotbal ambele sume fiind rezultatul unei supraevaluări evidente a achizițiilor respective.
… A pus în pericol siguranța rutieră, semnând recepții și achitând sume mari pentru podul de la Popescu ( Ciupa) reabilitat cu bani grei si a cărui capete s-au prăbușit la prim ploaie. Podul de la Telechești construit în același mod si tot pe bani grei și dărâmat la prima ploaie”.
Ne alăturăm și noi altor jurnaliști, ce l-au rugat în privat pe deputatul liberal Cristian Buican să nu păteze imaginea istorică a PNL în zona Horezu nominalizând candidat un individ profund imoral (despre moralitate în episodul următor) și corupt.
Domnule deputat, Cristin Buican, redacția noastră vă pune oricând la dispoziție acte, documente, filmări, care dovedesc că cei ce vi l-au recomandat pe Ionel Dragu v-au întins o cursă. Nu puteți striga zilnic pe televiziuni că luptați cu mafia și corupția, și să aveți candidat un astfel de candidat în Măldărești.
Traian GUMINSKI