Cernișoara, o localitate uitată de lume, transformată într-una atractivă
Comuna Cernișoara s-a transformat dintr-o localitate uitată de lume într-una atractivă pentru investitori, dar și pentru vâlcenii care își doresc proprietăți la “țară”. Asta după ce frâiele au fost preluate de Dumitru Ciorîcă, edilul care a reușit să implementeze un număr record de proiecte care au sporit gradul de confort al oamenilor. Calitatea actului de învățământ a fost o prioritate pentru primarul care se află la primul mandat. Eficientizarea energetică a localității și infrastructura rutieră au fost alte domenii în care Cernișoara a excelat. Și planurile de viitor sunt unele importante pentru Ciorîcă și echipa pe care o coordonează.
În această perioadă se caută surse de finanțare pentru extinderea rețelei de canalizare pe încă 15 kilometri și cel mai probabil proiectul o să fie declarat eligibil prin AFM, atunci când se vor deschide noi surse de finanțare. De asemenea, se caută bani europeni și pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă curentă, rețea care are în prezent 9 kilometri. (Gabriel Cîrjaliu)