Emilian Frâncu revine în politica vâlceană călare pe un cal alb
Vineri, 29 martie, a avut loc Conferința Județeană Vâlcea a Partidului Umanist Social Liberal.
Partidul are doi vectori de imagine în campania actuală de atragere a electoratului. Unul este Cristian Popescu Piedone, neobositul primar al sectorului 5 din Capitală și președintele executiv al P.U.S.L. iar al doilea este sigla partidului: un cal alb.
Ei bine, la această conferință fostul deputat, senator și primar al Râmnicului, cunoscutul Emilian Frâncu a fost ales vicepreședinte al organizației județene.
Președintele organizației este și cel care construit-o în ultimele 3 luni, Dan-Liviu Popa.
La conferință a fost prezentă Simona Alice Man, secretarul general al partidului și vioara întâi organizatorică.
P.U.S.L are ,atât în conducerea națională cât și cea vâlceană numai oameni experimentați în politică fiecare dintre ei, având activitate anterioară în minim alte două partide.
Dan Liviu Popa a declarat după alegerea sa că organizația are așteptări ca la alegerile locale să obțină minim 8 primari și accederea în Consiliul Județean Vâlcea. Precum și mai mulți consilieri locali și viceprimari.
Din conducerea filialei vâlcene mai fac parte cunoscuții: Adrian Toader, Maria Bulat și Cornel Mușat iar din conducerea națională: Lavinia Șandru, Maria Grapini și Grațiela Gavrielescu. (T.G.)