TRAGEDIE: Un bărbat a murit prins într-o betonieră la Brezoi
Tragedie la o societate comercială din localitatea Brezoi, unde un bărbat de 49 de ani, din localitatea Tomșani, făcea reparații la cabina unei autoutilitare și a fost prins în automalaxor, pierzându-și astfel viața.
“Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de 49 de ani, din localitatea Tomșani, județul Vâlcea, care, în timp ce repara la cabina unei autoutilitare, a fost prins în automalaxor. Echipajele SMURD care au ajuns la fața locului au extras victima, iar ulterior au declarat decesul acesteia”, au precizat polițiștii vâlceni.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.