Tineri jefuiți pe podul peste Olănești! Hoții – arestați pentru 30 de zile

Doi bărbați, mascați și înarmați cu arme albe, au atacat trei tineri pe podul peste râul Olănești, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

“În urma cercetărilor efectuate , a reieșit faptul că, la începutul lunii martie, în 2 nopți la rând, în apropierea podului ce traversează râul Olănești, persoane mascate și sub amenințarea unor arme albe, au sustras mai multe bunuri de la 3 tineri, din municipiul Râmnicu Vâlcea.
La data de 21 martie a.c., în baza probatorului administrat în cauză, cele 2 persoane bănuite au fost reținute pentru 24 de ore, iar astăzi, 22 martie a.c., magistrații Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au dispus, față de acestea, măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile”, au precizat polițiștii vâlceni.
Acțiunea a beneficiat și de sprijinul de specialitate al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea.
Cercetările sunt continuate de către polițiști sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.