Expoziție de gravură a unui trio de artiști din Republica Moldova, la Galeria Artex
Vineri, 3 iunie 2022, la ora 18:00, iubitorii de artă vâlceni sunt invitați la Galeria Artex, unde Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea expoziția de gravură a unui trio de artiști din Republica Moldova: Gheorghe, Olga și Oxana Diaconu.
Cei trei membrii ai familiei Diaconu se reunesc într-o triadă expozițională, curatoriată de pictorul Gheorghe Dican, pentru a omagia o tehnică adesea neglijată în arta contemporană, poate pe nedrept, cea a gravurii. Și aceasta tocmai pentru că ea necesită un înalt grad de specializare, minuțiozitate și sensibilitate, adică tocmai ceea ce îi lipsește lumii în care trăim. Iată prin urmare tot atâtea motive pentru a veni să vizionați această expoziție, în care preocupările artei contemporane se împletesc neașteptat de armonios cu metodele unei ramuri a artei ce se bazează pe o îndelungată tradiție, pe experiența acumulată de multe generații de artiști. Rezultatul este, vă asigurăm, spectaculos!