Bebe Streinu le cere părerea oamenilor din Șirineasa

Așa cum a obișnuit, primarul comunei Șirineasa, Ion Bebe Streinu, le cere părerea oamenilor din localitate cu privire la organizarea unei competiții de fotbal.

“Anul acesta vrem să organizăm și competiția sportivă CUPA ȘIRINESEI la fotbal. Având în vedere că ultima ediție am desfășurat-o cu acordul dumneavoastră, cu privire la data desfășurării, vă consult asupra următoarelor aspecte:
– când doriți să o organizăm, prima duminică după Festivalul Călușului sau în august când vin în concedii și cei plecați la muncă în străinătate?
– unde doriți să o organizăm, pe sintetic sau pe terenul mare de la baza sportivă?
– primim și echipe din afara comunei sau nu?
Pentru a nu exista discuții, fiecare sat și cătun al comunei să își aleagă câte doi reprezentanți care împreună cu două persoane desemnate de noi vor lucra la regulamentul de organizare. Așteptăm propunerile dumneavoastră”, spune Streinu.