Curăţenia, prioritatea primarului Constantin Cîrstina
Orleştiul este una dintre localităţile unde comunitatea beneficiază de asfalt, apă la robinet, canalizare, gaze, şcoli şi grădiniţe moderne. Aici există un centru de zi pentru vârstnici, iar copiii din familiile defavorizate beneficiază de after school, susţinut în totalitate de primărie, unde îşi pot petrece timpul după orele de program, servesc o masă caldă în fiecare zi, îşi fac temele, au parte de atenţie din partea cadrelor didactice şi socializează până la ora 16.00.
“La Orleşti curăţenia este foarte importantă, eu sunt întotdeauna atent ca gunoiul să nu fie aruncat în locuri nepermise, iar cetăţenii cunosc acest „defect” al meu, faptul că îmi place curăţenia şi îmi plac florile. Primăria are personal angajat pentru colectarea deşeurilor şi întreţinerea spaţiilor verzi dar, cu toate acestea, fac apel şi la cetăţeni să îşi întreţină şi să îşi cureţe spaţiul din faţa proprietăţii. Este adevărat că noi primim laude de la cei care vizitează comuna, numai că este o muncă titanică, de dimineaţa până seara ne concentrăm pe acest aspect. Problema gunoiului o ţinem sub control. Este adevărat că nu reuşim să se facă în procent de 100%, în acest sens avem un operator delegat la nivelul unităţii care colectează selectiv gunoiule, dar mai sunt şi cetăţeni care nu înţeleg şi aruncă gunoaiele în mod dezorganizat. Nu reuşim să schimbăm mentalitatea oamenilor de a ne sprijini în aceste acţiuni”, precizează primarul Constantin Cîrstina.