FOTO: Asfaltări la Mădulari
Primăria Mădulari a asfaltat, vineri și sâmbătă, tronsonul de drum Dimulești-Bănțești (DC63A).
Primarul Daniel Dimulescu s-a ocupat în urmă cu aproximativ o săptămână și de modernizarea rețelei electrice din satul Bălșoara, iar lucrările la alimentarea cu apă sunt pe final, rămânând doar bazinele. Conducerea primăriei a felicitat constructorul pentru realizarea acestui obiectiv într-un timp foarte scurt și speră ca și următoarele investiții care vor urma să fie la fel de bine realizate. Am relatat de mai multe ori despre frumoasa plantaţie de meri administrată de primărie, unica din judeţ. Edilul şef ne-a comunicat că se fac lucrări de primăvară la plantația de meri, iar cu ajutorul Consiliului Județean se vor mai planta încă 200 de meri în Mădulari. (T.G.)