Adrănel Cotescu şi Iuliana Moise cresc procentele ALDE în Vâlcea

Partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a urcat în sondajele naţionale în ultimele săptămâni. Cu mai puţin de două luni până la alegerile europarlamentare un grup de studenţi a efectuat un sondaj neoficial în judeţul Vâlcea coordonat de unul din foştii specialişti liberali din domeniu.

ALDE va depăşi în judeţul nostru media pe ţară a partidului. Un rol important îl au în aceste rezultate implicarea puternică a vicepreşedintelui Adrănel Cotescu, profesor universitar şi fost senator PNL şi a Iulianei Moise, preşedinte ALDE pe Râmnicu Vâlcea, fost consilier judeţean.
“Am reuşit să atragem un număr important de tineri cu idei liberale, de nehotărâţi, dar şi de foşti colegi ai noştri din PNL. Mă bucur în special pentru susţinerea pe care ne-o acordă doi din cei mai buni edili din Vâlcea. Deplasările mele în judeţ au ca principa rol readucerea aminte a realizărilor din perioada în care Călin Popescu Tăriceanu a fost premeirul României. A fost o perioadă benefică judeţului cu investiţii importante. Vâlcea a primit atunci fonduri din creşterea economică care au permis dezvoltarea multor firme mici şi mijlocii locale angrenate în lucrările din infrastructură” spune fostul senator liberal.
Iuliana Moise ştie că bătălia electorală va fi grea în municipiu: “Este un electorat divizat, cunoscător, ambiţios şi cu pretenţii. Sper însă că am convins în mare parte mulţi din cei cu idei liberale că ALDE este acum singura formaţiune care promovează iniţiativa liberală, respectul, eficienţa şi interesele oamenilor de afaceri şi a celor cu meserii liberale. Le mulţumesc mult domnişoarelor şi doamnelor care n-i sau alăturat în ultimele săptămâni şi le asigur că ALDE este un partid cu lideri care respectă şi promovează femeile, care susţin familia, care nu acceptă misoginismul şi care apără valorile locale şi tradiţionale. Adevăraţii liberali şi adevăraţii democraţi sunt aici în ALDE şi vor susţine lista de candidaţi a noastră, cea mai echilibrată listă din aceste alegeri”. (T.G.)