Primarul din Ocnele Mari are echipă şi valoare!
Sâmbătă, 5 martie, la Hotelul Buridava din Ocnele Mari, a avut loc Adunarea Generală de Reorganizare a Filialei PSD Ocnele Mari. În cadrul întâlnirii a fost ales noul preşedinte al Organizaţiei PSD Ocnele Mari, în persoana fostului primar al oraşului, Gheorghe Radu, iar primarul Petre Iordache a fost propus viitor candidat pentru funcţia de primar din partea PSD.
La întâlnire au participat: preşedintele PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu, comisarul şef (r) Florian Marin, coordonatorul Departamentului de Comunicare al PSD Vâlcea, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD Vâlcea, Daniela Oteşanu, alături de o numeroasă delegaţie.
Ne bucurăm alături de alţi jurnalişti că acest inimos edil a găsit o echipă care să îl susţină. A fost trădat la liberali şi de foşti colegi de partid de-ai săi din PDL dar şi de unii din fostul PNL care nu îl înghiţeau din motive personale. Cu siguranţă liberalii ştiau că pot câştiga alegerile cu Iordache pentru că acel veterniar care a turnat venin în urechile locuitorilor în timp ce fugea de la locul de muncă din primărie nu ar fi găsit o echipă câştigătoare. Nu l-au vrut pe Iordache . Ne-am bucura ca actuala sa echipă din PSD să îl poată ajuta în comunicarea cu oamenii acolo unde este deficitar pentru ca a lucrat mai mult la proiecte. A critica este uşor a construi este mai greu. Dacă va reuşi să le spună localnicilor adevărul şi să se facă auzit atunci PSD va avea primar în Ocnele Mari.
„Mulţumesc participanţilor şi susţinătorilor la această întrunire pentru încrederea cu care am fost investit în continuarea proiectelor începute. Apelul meu la normalitatea politică şi colaborare între principalii factori politici din Ocnele Mari sper că a fost înţeles şi doresc să realizam toţi o campanie de bun simţ bazată pe realizări şi programe, nu pe intrigi şi minciună!”, a spus primarul Petre Iordache.
Joi , 3 martie , în cadrul unei conferinţe de presă, liderul social-democraţilor vâlceni, deputatul Constantin Rădulescu, a explicat şi ce s-a întâmplat la Ocnele Mari, cu organizaţia PSD şi cu decizia de a accepta mâna întinsă a primarului în funcţie, pentru ca social-democraţii să câştige Primăria din acest oraş: „La Ocnele Mari consider că am luat o decizie bună, pentru că am discutat câteva zile la rând cu organizaţia noastră de acolo, care dorea să candideze în baza unui protocol cu ALDE. Din discuţiile pe care le-am avut eu cu domnul senator Niţu, dar şi la nivel central, cele două partide merg separat în alegeri, urmând ca ulterior să dea majorităţi în consiliile locale şi judeţene. Cunoaşteţi acest protocol. Întrucât colegii noştri de la ALDE nu au înţeles acest lucru şi nici colegii noştri de la PSD Ocnele Mari – ALDE are doi consilieri buni în Ocnele Mari -, am luat decizia să maximizăm voturile pentru PSD şi chiar l-am rugat pe preşedintele PSD Ocnele Mari, Remus Sasu, să accepte poziţia de viceprimar. În cei patru ani să se profesionalizeze, pentru că domnul Iordache a spus foarte clar că dumnealui nu va mai candida în 2020. Remus Sasu putea să se profesionalizeze şi să devină primar pentru încă trei mandate. Nu a înţeles acest proiect, din păcate pentru el. I-am explicat ca unui prieten, îl cunosc de foarte multă vreme. Era foarte bine să accepte poziţia de viceprimar – este la început în administraţie, este vorba de oraşul Ocnele Mari, pentru ca după aceea să rămână primar pentru, repet, cel puţin trei mandate. Şi atunci am acceptat să mergem împreună cu actualul primar Petre Iordache.
Deputatul Rădulescu a explicat şi venirea primarului Petre Iordache către PSD: „Vreau să vă spun că această decizie nu am luat-o singur. Această decizie am luat-o împreună cu domnul Adrian Buşu, coordonatorul politic al oraşului Ocnele Mari. Această decizie am luat-o împreună cu domnul Dumitru Lovin, o piesă grea în angrenajul politic al PSD Vâlcea, dar şi cu preşedintele executiv al PSD Vâlcea, domnul George Mihăilescu, secretarul executiv senatorul Laurenţiu Coca şi cu trezorierul partidului, domnul Vasile Cocoş. Trebuie să recunosc că am consultat majoritatea membrilor Biroului Permanent, am consultat foarte mulţi primari şi am decis să acceptăm până la urmă mâna întinsă spre dialog, spre a face politică împreună din iunie 2016 cu domnul Petre Iordache, cel care, în urmă cu patru ani, a dorit să vină la PSD, însă Biroul Permanent de atunci, al Organizaţiei Judeţene, nu a fost de acord. Regretatul Ion Cîlea, Dumnezeu să-l ierte, a spus: Faceţi ce vreţi, dar veţi vedea că Iordache câştigă primăria! Ion Cîlea spunea asta acum patru ani cu regret şi cu tristeţe în voce. Şi eu am făcut parte dintre cei care atunci n-au fost de acord cu Petre Iordache la PSD şi am greşit. Acum am fost de acord şi cred că am luat o decizie bună”, a spus deputatul Rădulescu, preşedintele PSD Vâlcea.