Lungeştiul de la capăt de judeţ înfloreşte sub mâna primarului Costea
Comuna Lungeşti a început să înflorească de aproape patru ani de când este păstorită de primarul Tiberiu Costea. Moştenind un buget defectuos, edilul a luptat din greu să dezvolte comuna pe care o iubeşte. Drumuri nenumărate cu jalba în băţ, dar şi o luptă aprigă împotriva unor consilieri care nu vor să accepte că dezvoltarea înseamnă civilizaţie, nu l-au făcut pe edil să renunţe.
Investiții de mare importanță în infrastructură s-au derulat pe tot parcursul anului trecut în comuna Lungești, investiții care, de altfel, continuă și în acest an. Implicarea în numeroase proiecte cu fonduri europene a primarului Tiberiu Costea a avut rezultate remarcabile, iar, pentru deschiderea sesiunii de depunere proiecte cu finanțare europeană, edilul mai are pregătite și altele.
“Trebuie să termin apa și canalizarea, pentru primul tronson am și decontat plata către constructor. Este vorba de 16 kilometri de rețea de apă și canalizare, iar după ce se vor termina o să mă mut în satul Fumureni, două puțuri de apă sunt deja făcute și mai trebuie făcut unul. Am terminat extinderea de rețea de energie electrică de 700 de metri către un cătun, unde sunt câteva gospodării, am terminat două poduri și mai este unul de finalizat.
Am depus proiect pe măsura 7.2. pentru reabilitarea și modernizarea căminului cultural din satul Fumureni, care are finanțare de 500.000 de euro. Urmează și școala să intre în reabilitare, trebuie schimbat acoperișul, centrală termică, izolație, parchet, etc… Celelalte trei școli care au fost închise vor avea o destinație fiecare, pentru că este păcat să stea închise și să se degradeze. Una este dotată pentru situații de urgență cu 24 de paturi, cu aragaz, frigider, televizor, sobe etc; una va fi muzeu, iar în școala de la Fumureni va funcționa un mic centru medical de fizioterapie. Vom avea un medic specialist în acest domeniu și care va activa non stop acolo”, a conchis primarul Tiberiu Costea.
Letiţia LAZĂR