Deputatul Ștefan Ovidiu Popa vrea un răspuns clar de la premierul Tudose privind soarta cetăţenilor afectaţi de calamităţile naturale la Alunu
Deputatul social-democrat Ovidiu Ştefan Popa ne-a declarat, printre altele, în cursul unei discuții mai lungi purtate luni, 8 ianuarie, că există o independență a inițiativelor parlamentarilor PSD dincolo de ce susține opoziția că ar fi vorba de o dicatură.
“Au fost cazuri punctuale în care am votat amendamente aduse de parlamentari din opoziție și sunt destui parlamentari logici ai opoziției care se abțin la vot la unele legi propuse de noi, deși ne spun în particular că avem dreptate, dar nu pot vota “pentru”, din motive politice.
Nimeni nu ne-a cerut să nu depunem o interpelare, o întrebare sau o inițiativă, și în Grupul nostru Parlamenatr există colaborare, nu dictatură. Nimeni nu mi-a reproșat, cum m-ați întrebat, că am interpelat premierul în privința situației de la Alunu. Dacă nu era vacanță parlamentară trebuia să primesc deja un răspuns. Sper să îl primesc la începutul sesiunii. Daca nu îl voi primi sau nu, va fi clar, voi reveni, voi insista cât este nevoie pentru a afla care minister este responsabil pentru despăgubirea cetățenilor din Alunu. Nu este normal ca demersurile Prefecturii să nu primească un răspuns și oameni să fie pasați de colo colo. Cineva trebuie să le achite acestor oameni păgubiți despăgubirile la care au dreptul”, ne-a declarat deputatul Popa.
Reamintim deputatul social-democrat Ştefan-Ovidiu Popa a depus în 4 decembrie, o interpelare către prim-ministrul României Mihai Tudose, privind soarta cetăţenilor afectați de calamitățile naturale din comuna Alunu, județul Vâlcea.
“Stimate domnule Prim-ministru,
În luna iunie a acestui an, în comuna Alunu din Județul Vâlcea, s-au produs alunecări ale haldei de steril, care au distrus o parte dintr-un drum, zeci de hectare arabile și de pădure și au ras de pe fața pământului gospodăriile și casele a 8 familii care acum nu mai au o locuință și stau prin vecini, în centre sociale sau în locuințe modulare. Despăgubirile pentru familiile afectate au fost estimate la aproape 3,27 de miliarde de lei, în total.
Persoanele afectate au întreprins demersuri colective la autoritățile locale şi judeţene. Atât autorităţile judeţene competente, cât şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, în speţă, prefectul judeţului Vâlcea, au înştiinţat autorităţile centrale, în scris, despre această problemă, dar nu s-a primit niciun răspuns, nici măcar nu a fost indicat ministerul abilitat pentru a face aceste despăgubiri. Vă aduc la cunoştinţă că ultima informare a fost transmisă pe data de 22 octombrie 2017. De asemenea, dacă rezolvarea acestei probleme este deja în desfășurare sau există un plan, vă rog să-mi comunicați care este termenul la care considerați că se va rezolva, cel puțin estimativ. Dacă nu există încă o soluție, vă rog, domnule Prim-ministru, să încercăm cu toții să depunem toate diligențele necesare pentru a-i ajuta pe locuitorii din comuna Alunu să iasă din această situație deloc plăcută.
Solicit răspuns în scris! Vă mulţumesc,
Deputat Ştefan-Ovidiu Popa”, se spune în interpelarea depusă către prim-ministrul României, Mihai Tudose.
Traian Guminski