Tomograful Spitalului Judeţean Vâlcea va funcţiona din luna mai şi în weekend
Pentru ca vâlcenii care au nevoie de investigaţii radiologice în weekend să nu mai fie trimişi la alte spitale, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea a aprobat angajarea a trei medici specialişti în radiologie şi imagistică la Spitalul Judeţean Vâlcea.
Concursul pentru ocuparea celor trei posturi s-a desfăşurat în data de 28 martie, iar cei doi medici primari (specialişti în radiologie şi imagistică) şi colegul lor, rezident în aceeaşi specialitate în ultimul an, vor asigura prelungirea programului tomografului vâlcean şi în zilele de sâmbătă şi duminică.
Începând de marţi, 2 mai 2017, programul de lucru la laboratorul de Radiologie şi imagistică medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea se va desfăşura zilnic, între orele 8.00 – 20.00.
„Mă bucur că, în sfârşit, avem medici specialişti care să asigure funcţionarea, şi în zilele de sâmbătă şi duminică, a tomografului vâlcean, de care era mare nevoie. Astfel, urgenţele medicale din weekend vor putea fi diagnosticate imediat şi, implicit, vor beneficia de tratamentul adecvat, cât mai repede posibil.
Însă, preocuparea noastră pentru rezolvarea acestei probleme nu se va opri aici, fiindcă ne-am propus ca, în cel mai scurt timp, să asigurăm permanenţa la laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, prin organizarea gărzilor.
Ne dorim ca vâlcenii să se bucure de servicii medicale de calitate la ei acasă şi să reducem riscurile pe care le presupun atât întârzierea stabilirii diagnosticului şi cât şi transportul pacienţilor, pentru investigaţii, la alte spitale”, afirmă Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.