Prostituatele şi ţiganii distrug bugetele unor localităţi
Datorită unui sistem legislativ defectuos şi unor parlamentari incapabili să înţeleagă realităţile din ţara noastră şi de multe ori imposibilitatea autorităţilor de a aplica legile în folosul comunităţilor locale, în fiecare judeţ există administraţii locale grav afectate în realizarea bugetelor. Ne vom referi în acest material strict la două fenomene de care se plâng de ani buni mai mulţi edili din Vâlcea, dar de care cu siguranţă sunt afectaţi mulţi alţi primari din ţară.
Amenzile prostituatelor înseamnă zeci de miliarde neîncasate
De când prostituţia este considerată contravenţie în ţara noastră şi se pedepseşte cu amendă mii de femei au fost amendate pentru prostituţie. Multe din ele au fost amendate abuziv, aşa cum am scris cu alte ocazii, deoarece cei care le-au sancţionat nu le-au surprins în “flagrant”, ci pur si simplu se aflau pe marginea unor şosele sau în baruri, de multe ori singure sau în compania altor femei deci nici nu aveau măcar un bărbat lângă ele. Prostituatele cu vechime au strâns sute de milioane de fiecare amenzi neachitate. Conform legislaţiei, amenzile sunt trimise la administraţia localităţii în care persoana respectivă îşi are domiciliul şi este considerată de finanţele statului ca un venit al respectivei localităţi. Fără bunuri mobile şi imobile care să poată fi executate aceste femei continuă să producă venituri neimpozabile, să strângă amenzi pe care nu le plătesc şi să creeze mari bătăi de cap administraţiilor locale în care îşi au domiciliul deoarece acele primării sunt încărcate în acte cu sume imense ca venituri pe care ar trebui să le încaseze dar pe care nu le vor încasa în veci. Nu există oraş în care să nu existe prostituate amendate dar unele comunităţi mici cum ar fi în Vâlcea: Brezoi, Câineni, Călimăneşti, Boişoara, Racoviţa, Băbeni, au probleme serioase datorită acestui inconvenient.
Dacă Parlamentul actual este incapabil să promoveze legalizarea prostituţiei, demers ce ar aduce venituri reale şi importante statului, ar putea măcar să facă ceva de bun simţ. Trebuie dezincriminată prostituţia şi să nu mai fie sancţionată cu amendă pentru că amendarea oricum nu aduce venituri statului, ci provoacă complicaţii inutile, timp pierdut din partea poliţiei şi bătăi de cap pentru administraţii şi fisc.
Ţiganii profită de incapacitatea autorităţilor
Nu folosim termenul de ţigan ca unul discriminatoriu, ci doar ca unul general acceptat de populaţia din ţara noastră şi includem în acest material termenul pentru toate comunităţile de romi, rudari, căldărari sau alte naţii denumite generic de politicieni Romi.
Au constituit adevărate sate în multe localităţi cum ar fi un sat de rudari din comuna Bujoreni în care mai mult de jumătate din case sunt construite fără autorizaţii de construcţie. Au ajuns să facă legea, îşi permit să nu plătească impozite nici pe case î, terenuri sau maşini, dar nici amenzi. Stau pe acte cu grămada zeci de persoane pe acelaşi domiciliu pentru că a fost suficient ca unul din ei să aibă o casă înregistrată pentru a lua în spaţiu alte zeci de persoane. Obţin venituri la negru neimpozabile, au autoturisme înregistrate în ţări străine (cu predilecţie în Bulgaria şi Germania). Primesc constant amenzi mai ales pe linie rutieră. Acestea vin la primăriile din localitatea unde au în acte domiciliul. Ţiganii nu le plătesc pentru că s-au obişnuit aşa şi pentru că au văzut că le merge şi că românii nu au ac de cojocul lor. Comunele respective sunt terorizate de nesimţirea lor, mulţi dintre ei mai având pretenţia de a primi şi ajutoare sociale.
Primăriile din aceste localităţi se înregistrează în acte cu miliarde venituri neîncasate.
Acest haos poate fi stopat dacă legislaţia ar deveni mai dură şi dacă de exemplu pentru neplata amenzilor rutiere statul ar retrage după o perioadă de timp permisul de conducere persoanei amendate până aceasta îşi va plăti datoriile. Iar în cazul celorlalte taxe şi impozite neachitate statul ar pune poprire pe toate veniturile familiei respective inclusiv pe ajutoare sociale, pensii, salarii, alocaţiile copiilor aflaţi în întreţinere. Este o adevărată sfidare să faci grătare şi chefuri în curţi ale unor case construite ilegal, să umbli cu maşini înregistrate în ţări străine şi să îţi permiţi să nu plăteşti impozitele, taxele şi amenzile rutiere.
Traian Guminski
Sursa Foto ZiareLive.ro