Sclavie sexuală şi trafic cu femei la Vâlcea

De ani de zile în România parlamentarii şi aleşii locali şi judeţeni sunt complici la un fenomen grav. Datorită lipsei de fermitate în impunerea respectării legislaţiei de către toţi, mii de familii de ţigani continuă să îşi vândă fetele ca pe nişte sclave şi să îşi oblige băieţii să se însoare la vârste fragede cu fete faţă de care nu au nicio atracţie.

Judeţul nostru se află în fruntea topului alături de Vaslui, Vrancea, Harghita şi Botoşani la acest capitol. Numai anul trecut peste 300 de minore din judeţ au fost obligate de părinţi să îşi întemeieze o familie şi să întreţină relaţii sexuale cu băieţi uneori adolescenţi, dar de multe ori trecuţi de 18 ani, deci cetăţeni majori.
Cu toate că peste 100 de minore au născut la Vâlcea anul trecut, adică au devenit nişte copile cu copii, nimeni nu le-a întrebat nici cine le-a lăsat gravide ( Întreţinerea de relaţii sexuale cu minor reprezintă un delict în ţara noastră ca în toate ţările UE) şi nici cine sunt cei care le-au obligat să se mărite cu aceştia.
La ţigani nu există educaţie sexuală şi nici contracepţie în familie. Aşa că fetele acestea devin mame înainte de a termina o şcoală sau a se pregăti profesional pentru un loc de muncă.
Ulterior bărbaţii lor le trimit la produs. Adică la infracţiuni. Trebuie să fure, să cerşească, să dea cu ghiocul, cu cartea, să vândă ştifturi pretinzând că vând aur, să tâlhărească, iar unele la vârste mai înaintate ajung chiar să se prostitueze pentru a îşi întreţine turma de odrasle. Multe dintre ele sunt prinse de păgubiţi şi bătute sau prinse de jandarmi şi de poliţie. Cele care nu fac treabă bună sunt bătute frecvent de bărbaţii lor.
Părinţii le abuzează de mici şi le trafichează ca pe nişte obiecte pretinzând sume de bani de la familia viitorilor lor gineri pentru a le da fetele.
Femeile aparţinând acestei minorităţi sunt cele mai chinuite femei din toată Uniunea Europeană. Nu li se respcetă nici un drept nici când sunt copii şi nici când devin adulte, deşi România este semnatara mai multor tratate mondiale prin care se angajează să respecte aceste drepturi.
Situaţia este cunoscută de toţi politicienii de la toate partidele care se fac însă că nu văd aceste încălcări ale legii şi care sunt de acord cu “cutumele” barbare ale unei etnii care a ajuns să paraziteze toate ţările europene tocmai datorită lipsei de cultură şi a faptului că trebuie să întreţină o familie numeroasă fără a avea posibilităţi financiare pentru aceasta.
Iar noi vrem să facem referendumuri legate de graţiere sau de căsătoria dintre un bărbat şi o femeie fără însă să oprim căsătoria forţată a mii de minore obligate de fapt la o sclavie sexuală, la bătaie şi vândute ca nişte porci în târg.
Redacţia noastră s-a bucurat când, la alegerile parlamentare, partidele au introdus pe liste un număr de femei mai mare ca niciodată. Am încurajat candidatele de la toate partidele, le-am prezentat proiectele şi programele electorale. Am făcut în perioada de precampanie electorală gratuit acest lucru sperând ca demersul nostru şi al altor jurnalişti să ducă la promovarea în Parlament a unor doamne deputat şi senator care să lupte cu adevărat pentru drepturile femeilor ţara noastră având un număr imens de abuzuri sexuale şi de violenţe casnice declarate.
Continuăm să sperăm că actuala echipă de parlamentari vâlceni, formată majoritar din bărbaţi, va încerca să facă ceva pentru a stopa aceste abuzuri. Mai menţionăm că abuzurile ţiganilor ne costă apoi pe toţi pentru că toţi trebuie să plătim pentru ajutoarele sociale acordate familiilor acestea alcătuite prematur şi pentru alocaţiile unor copii care nu trebuiau să se nască dacă legea era respectată.

Traian GUMINSKI