Vâlcea, sprijin pentru 29 de persoane vulnerabile din Bihor. Centrul de criză al DGASPC Râmnicu Vâlcea, pregătit să le ofere găzduire și îngrijire

Județul Vâlcea vine în sprijinul unor persoane vulnerabile din județul Bihor, în urma situației grave descoperite într-un centru pentru persoane cu dizabilități. 29 de persoane vor fi cazate la Centrul de criză pentru persoane cu dizabilități din Râmnicu Vâlcea, aflat în subordinea DGASPC Vâlcea.

Decizia vine ca urmare a apelului de urgență lansat de Ministerul Muncii și Comitetul Național pentru Situații de Urgență, iar autoritățile vâlcene s-au mobilizat pentru ca transferul să se desfășoare în condiții de siguranță.

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a transmis că sprijinul acordat acestor oameni este o obligație morală și instituțională.

„Oameni buni, în fața suferinței unor semeni de-ai noștri nu putem rămâne indiferenți!”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Potrivit acestuia, echipele DGASPC Vâlcea au pregătit toate cele necesare pentru primirea persoanelor transferate: spațiile de cazare, hrana, precum și evaluarea medicală inițială.

„Totul este pregătit pentru primirea lor, de la hrană caldă până la o evaluare medicală primară, urmând ca, dacă situația o va cere, aceștia să fie transportați la spital pentru investigații amănunțite”, a precizat șeful administrației județene.

Autoritățile spun că, în acest moment, informațiile privind starea de sănătate a celor 29 de persoane sunt limitate, însă prioritatea este asigurarea unui mediu sigur, a îngrijirii corespunzătoare și a sprijinului de care acestea au nevoie.

„Acești oameni greu încercați vor găsi la Vâlcea, din această noapte, îngrijirea necesară în raport cu nevoile lor”, a mai transmis Constantin Rădulescu.

Mobilizarea instituțiilor vâlcene vine într-un moment în care solidaritatea și responsabilitatea față de persoanele vulnerabile devin esențiale, iar Centrul de criză din Râmnicu Vâlcea își asumă rolul de a oferi sprijin celor aflați într-o situație dificilă.