Elevi din șase țări, reuniți la Stoilești într-un proiect european dedicat protejării mediului
Școala Gimnazială din comuna Stoilești a devenit, pentru câteva zile, un punct important al dialogului european despre protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice. Instituția de învățământ a găzduit activitatea „Green Heroes: Battling Deforestation Together”, desfășurată la Căminul Cultural din satul Bulagei, în cadrul proiectului Erasmus+ „Climate Crusades”.
Evenimentul a reunit elevi și cadre didactice din mai multe state europene, transformând localitatea vâlceană într-un spațiu al schimbului de idei și bune practici privind educația ecologică. Participanții au venit din România, Turcia, Slovenia, Serbia, Grecia și Finlanda, fiecare delegație contribuind la activități menite să atragă atenția asupra efectelor defrișărilor și asupra necesității protejării resurselor naturale.
În cadrul întâlnirii, elevii au luat parte la momente educative, dezbateri și activități interactive prin care au învățat mai multe despre impactul schimbărilor climatice și despre rolul pe care fiecare comunitate îl poate avea în reducerea efectelor acestora. Organizatorii au pus accent pe colaborare, implicare și responsabilitate civică, valori considerate esențiale în formarea noilor generații.
La activitate a participat și Mihaela Andreianu, care a subliniat importanța proiectelor educaționale internaționale și a inițiativelor care încurajează conștientizarea problemelor de mediu încă din perioada școlii.
Educație pentru un viitor mai verde
Proiectul Erasmus+ „Climate Crusades” urmărește dezvoltarea unei culturi a responsabilității față de mediu în rândul tinerilor și promovarea colaborării între școli din diferite țări europene. Pentru comunitatea din Stoilești, găzduirea unei astfel de activități reprezintă nu doar o oportunitate de promovare a educației moderne, ci și o confirmare a implicării școlii în proiecte internaționale cu impact asupra elevilor.
Prin implicarea profesorilor, elevilor și partenerilor europeni, activitatea de la Bulagei a demonstrat că educația poate deveni un instrument puternic în lupta pentru protejarea naturii, iar mesajul transmis a fost unul clar: schimbarea începe prin implicare și cooperare.
Gabriel Cîrjaliu
