Accidente rutiere din cauza vitezei
La un interval de o oră, s-au produs două accidente rutiere pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum.
La data de 4 martie, ora 14.21, B. Ion, de 22 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a condus un autovehicul pe DN 7, din direcţia Râmnicu Vâlcea – Piteşti. Întrucât nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (ploaie), la km 168+320 m într-o curbă deosebit de periculoasă a derapat, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând într-un şant. În urma impactului, conducătorul auto a suferit vătămări corporale, fiind transportat la spital a fost diagnosticat cu fractură de cotil, hematom retroparietal. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
La numai o oră, un alt accident a avut loc vineri, 4 martie. P. Emil, de 25 de ani, din comuna Alunu, a condus un autoturism pe DN 67-Buneşti, şi la km 176 + 900 m nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (carosabil umed, ploaie torenţială), a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune frontală cu un cap de pod. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, a pasagerei dreapta faţă si rănirea uşoară a pasagerei dreapta spate:
– P. Emil, diagnostic fractură sprânceană, luxaţie şold drept,
– R. Maria, de 18 ani, diagnostic – fractură epifiză, radius stâng, fractură bază metatarsiene picior stâng,
– P. Ionela, de 29 de ani, diagnostic – contuzie stern, contuzie lombară.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.
Comunicat de presă IPJ Vâlcea