Taxa ambientală, încasată de 7-8 ori de “organisme” apărute peste noapte

Costi Rădulescu, deputat PSD de Vâlcea, a adresat Ministerului Finanţelor Publice, marţi, 9 februarie, o interpelare privind încasarea în mod discreţionar de către foarte multe organisme a taxei pentru muzică ambientală difuzată în spaţiile publice.

“În urma întâlnirilor curente cu cetăţenii, dar şi cu manageri organizatori de diverse evenimente, taximetrişti, etc, mi s-a adus la cunoştinţă faptul că apariţia unui mare număr de organisme, care, din câte se pare, nu au decât scopul de a încasa taxa pe muzica ambientală difuzată în spaţiile publice, a stâţrnit pe bună dreptate reacţii puternice de nemulţumire în rândul managerilor de restaurante şi centre comerciale, de baruri şi fast-food-uri , de hoteluri şi muzee, de firme de transport (terestru, naval ori aerian) şi de şcoli de dans, de stadioane şi de săli de sport, precum şi în rândul organizatorilor de târguri şi expoziţii în spaţii acoperite, de parade de modă şi concursuri de frumuseţe, de nunţi şi botezuri, de petreceri şi baluri în oraşe sau în staţiuni turistice, dar şi în rândul lucrătorilor (exmplu taximetriştii), şi chiar în rândul cetăţenilor simpli, care într-un fel sau altul ascultă muzică ambientală difuzată în diverse locuri publice din Romnia.
Nemulţumirea celor mai sus arătaţi nu se datorează faptului că se percepe şi se încasează o taxă pentru muzica ambientală difuzată în spaţiile publice. NU! Acest lucru este înţeles şi acceptat de toţi! Muzica ambientală difuzată, evident la un volum care să nu deranjeze, este binevenită întrucât creează conforul necesar pentru ca beneficiarii acestor servicii să fie mulţumiţi.
Nemulţumirea de care vorbeam comunicată de cei afectaţi este provocată de faptul că peste noapte au apărut o mulţime de „organisme” – fundaţii, asociaţii, ordine, grupuri, etc, care-şi trimit reprezentanţii, de regulă foarte agresivi, pe teren, adică în restaurante, hoteluri, baruri, discoteci, mijloace de transport (tramvaie, autobuze, troleibuze, trenuri, taximetre, vapoare, avioane, etc.), târguri, expoziţii, şcoli de dans, muzee, stadioane, săli de nunţi, petreceri, baluri, etc, pentru a încasa taxa pe muzică ambiantală difuzată în spaţiile publice, taxă ce se pare că trebuie plătită fiecăruia dintre organismele care şi-au trimis reprezentanţii pe teren, astfel că un manager sau un organizator de activităţi de genul celor descrise anterior, se vede nevoit să achite uneori chiar şi de 7-8 ori/zi o taxă pentru aceeaşi muzică ambientală, în caz contrar riscând să-i fie aplicate amenzi usturătoare de la fiecare „organism” care-l controlează pe linia difuzării muzicii ambientale, riscând totodată să fie nevoit să-şi închidă afacerea şi să disponibilizeze angajaţii, fără a mai vorbi de faptul că nimeni nu ştie în ce conturi se duc banii încasaţi pentru muzica ambientală difuzată în spaţiile publice şi chiar pentru amenzi.
Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rog, Doamnă Ministru, să dispuneţi luarea de urgenţă a măsurilor ce se impun pentru reglementarea acestei situaţii semnalate nouă”, spune deputatul Rădulescu în interpelarea adresată ministrului, Anca Dana Dragu.