Peste 1600 de copii vor participa la “Ziua Porţilor Deschise”, la Panait Donici
În cadrul evenimentului special „Armata – O şcoală altfel” desfăşurat de Ministerul Apărării Naţionale în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN ,,Panait Donici” organizează în data de 20 aprilie 2016, începând cu ora 10.00, „ZIUA PORŢILOR DESCHISE”.
Evenimentul este dedicat sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre la 23 aprilie 2016. Cu această ocazie se vor prezenta o serie de exerciţii interactive demonstrative specifice, ateliere de lucru cu prezentare de tehnică, unele aspecte ale învăţământului militar de specialitate precum şi oferta educaţională a Ministerului Apărării Naţionale.
Din program nu vor lipsi exerciţiile demonstrative cu câinii special dresaţi, exerciţiile demonstrative – procedee de luptă corp la corp cu şi fără armamentul individual din dotare.
La eveniment şi-au exprimat dorinţa să participe, alături de personalul unităţii, peste 1600 de preşcolari şi elevi ai instituţiilor de învâţământ din Municipiul Râmnicu Vâlcea, comuna Ioneşti şi oraşul Băbeni, Judeţul Vâlcea.
Printre cei prezenţi la eveniment se află militari care au participat la misiuni în afara teritoriului naţional la operaţiuni în sprijinul păcii sub egida ONU, OSCE şi NATO.