Ziua comunei Berislăveşti aniversată a VIII–a oară de Rusalii

Comuna Berislăveşti face parte dintr-un grup de localităţi, vâlcene, dar şi din ţară, care au ales să aniverseze ziua lor în prima zi a Rusaliilor.

În acest an, duminică 27 mai, în mare sărbătoare creştină, va avea loc a opta ediţie a zilei comunei Berislăveşti.
Primarul Ion Buşagă a alcătuit un program deosebit invitând cunoscute formaţii de muzică populară pentru a susţine recitaluri. Primăria va premia cele mai longevive cupluri din comună, care au împlinit în acest an 50 de ani de căsnicie. Vor primi diplome şi cei care şi-au serbat anul acesta împlinirea majoratului, dar şi persoanele vârstnice care au împlinit 90 de ani. Festivităţile vor avea loc pe stadionul din comună, iar edilul comunei spune că speră ca la acţiune să fie prezenţi şi meşteşugari din comunele învecinate. (T.G.)