Zi mare pentru Comuna Dăești! Viitorul la Bradu joacă prima manșă pentru promovare! Autocare pentru suporteri

Campioana Județului Vâlcea la fotbal, Viitorul Dăești, va juca mâine un meci cât un sezon. Elevii lui Gabriel Mangalagiu vor evolua în deplasare, contra formației Real Bradu, campioana din Argeș, în prima manșă a barajului de promovare în Liga a III-a.

Adversarii vâlcenilor au făcut un final de campionat senzațional, reușind să recupereze handicapul de puncte față de Voința Budeasa, echipă care era favorită. De partea cealaltă, Viitorul a dominat cu autoritate campionatul din Vâlcea, reușind să termine pe primul loc cu un avans considerabil față de urmăritoarea Mineul Costești. Echipa noastră este la al doilea baraj de accedere în eșalonul al treilea după ce în 2017 a fost eliminată de campioana Județului Olt. Altfel, la Bradu este așteptată și o numeroasă galerie vâlceană care va face deplasarea cu trei autocare puse la dispoziție de conducerea clubului. Returul, decisiv pentru promovare, va avea loc pe 22 iunie, la Dăești. (G.C.)