Zi mare pentru Comuna Dăești!!! Viitorul învinge la Bradu și e cu un pas în Liga a III-a!

Campioana Județului Vâlcea la fotbal, Viitorul Dăești, a jucat azi un meci cât un sezon. Elevii lui Gabriel Mangalagiu au evoluat în deplasare, contra formației Real Bradu, campioana din Argeș, în prima manșă a barajului de promovare în Liga a III-a.

La dispută au asistat peste 200 de vâlceni, iar campioana Județului Vâlcea a făcut 90 de minute excelente. Campionii de la Vâlcea au deschis scorul încă din minutul 7, prin Neacșu, gazdele au egalat în repriza a doua dar scorul final a fost 1-2, după reușita fostului fotbalist de la CSM Râmnicu Vâlcea, Ionuț Marian. Returul are loc pe 22 iunie, la Baza Sportivă Fedeleșoiu și Viitorul Dăești pornește cu prima șansă. Astfel, Vâlcea va avea două reprezentante în eșalonul al treilea, Viitorul și Flacăra Horezu. (G.C.)