Vor scăpa cetățenii din Gușoeni şi Mădulari de porcii mistreți?

Zeci de localitați din Vâlcea au fost afectate permanent în ultimii ani de turmele imense de mistreți. Cele mai afectate culturi agricole au fost cele din Gușoeni și Mădulari, mulți din localnici refuzând să mai cultive porumb și cartofi din cauza turmelor de msitreți care le devastau recoltele, iar oamenii nu puteau să ia nicio măsură legală pentru a își apăra proprietatea deoarece împușcarea mistreților ar fi fost considerată braconaj.

Iată însă că doctorul Mihai Gabriel Miclea, director al DSV Vâlcea ne-a transmis azi telefonic o veste bună.
Deși în județul Vâlcea nu a fost depistat încă niciun focar de pestă porcină africană, autoritățile județene, constituite în Comitetul de Combatere a Bolilor prezidat de prefectul Florian Marin au dispus mai multe măsuri de prevenire. Se fac controale ale activului și pasivului de porci sălbatici și domestici din Vâlcea și se monitorezează cu mare atenție intrările în județ. Dar pe lângă aceste măsuri s-a aprobat suplimentarea numărului de mistreți ce vor fi sacrificați în perioada următoare.
Cum în zona Gușoeni-Suteşti-Mădulari au fost semnalate turme de peste 200 de capete de mistreți ar trebui începută “vânătoarea extinsă” din această zonă și să fie vânate cu precădere scroafele. Există premise pentru ca,legal, să fie mărit constant numărul mistreților sacrificați și recoltați, aceștia fiind un real pericol de răspândire a bolii în cazul în care aceasta ajunge și în Vâlcea. (T.G.)