Vom avea cel mai modern Cămin de bătrâni din ţară

În luna mai Căminul de Bătrâni din Râmnic va fi cel mai modern din ţară şi va avea grad de ocupare de sută la sută. Aşa a promis recent primarul Mircia Gutău.

Acesta a mai declarat: “Nu vom mai concesiona niciodată acest cămin. Îl modernizăm şi angajăm personal calificat, el va fi condus de un director medic şi va oferi servicii medicale şi de întreţinere moderne la un cost mai mic decât al căminelor private din zonă. Vom crea aici şi 12 camere care vor putea fi închiriate în regim hotelier. Ele vor oferi posibilitatea unor familii care au în întreţinere persoane vârstnice şi cu probleme medicale să poată pleca în concedii de odihnă ştiind că îşi lasă bătrânii în oraş pe mâini bune, cu îngrijire medicală şi supraveghere profesionistă. La cămin vom aduce frizeri şi coafeze săptămânal, pentru ca persoanele internate să aibă condiţii cât mai civilizate. Vom angaja personal calificat. Costurile necesare le vom suporta prin renunţarea la Teatrul Ariel care consuma anual peste 30 de miliarde de lei!”.

Traian Guminski
Foto: Impact Real