Voievozii, regii și domnii prind contur la Vaideeni

În localitatea Vaideeni, mai precis la Pensiunea Cerna este în plină desfășurare a cincea ediție a unei manifestări care a devenit tradiție, festivalul Național al Sculptorilor cu Drujba.

Într-un peisaj de vis, 11 caveri sunt aproape să își finalizeze lucrările după ce au început munca încă de marți. Sâmbătă este o nouă zi importantă a festivalului, în condițiile în care se va organiza un Speed Carving în care fiecare sculptor participant va realiza o operă de artă într-un timp de maxim o oră. Operele realizate vor fi scoase la tombola pentru cei care au participat la eveniment și cei care au votat online pe facebook. Și cei care își doresc amintire pe viață de la Vaideeni nu sunt deloc puțini, sute de vâlceni și nu numai călcând pragul Pensiunii Cerna în ultima săptămână pentru a-i vedea la lucru pe caveri și pentru a vedea la fața locului cum se profilează noile opere de artă care întruchipează voievozi, regi și domnitori. Festivitatea de închidere a Festivalului Național al Sculptorilor cu Drujba va avea loc duminică, atunci când se vor desfășura și tragerile la sorți, în prezența invitaților de la Turism, Cultură, Primăria Vaideeni, Consiliul Județean Vâlcea si a publicul larg.